Ce competiții va transmite TVR Sport! Prima lovitură majoră pe care o dă în 2024: a luat drepturile TV pentru evenimentul care va ține milioane de români cu sufletul la gură!
TVR Sport, postul TV care încă nu a fost lansat, are deja pe listă prima competiție de anvergură pe care o va transmite, chiar în vara acestui an.
Televiziunea Română a anunțat, prin intermediul unui comunicat, că urmează să lanseze postul TVR Sport, care urmează să rivalizeze cu „granzii” Digi Sport și Orange Sport.
Cu toate că încă nu a apărut în grila de programe, acesta și-a asigurat deja drepturile TV pentru o competiție majoră, care va avea loc chiar în vara acestui an.
Ce competiții va transmite TVR Sport! Prima lovitură majoră pe care o dă în 2024: a luat drepturile TV pentru Jocurile Olimpice de la Paris
Televiziunea Română deține drepturile TV pentru Jocurile Olimpice, iar cea mai importantă competiție sportivă din lume urmează să fie transmisă în direct de noul post TVR Sport.
Instituția din Str. Ermil Pangrati a anunțat, prin intermediul unui comunicat de presă, că, începând cu luna martie, TVR Sport urmează să apară în grila de programe. Televiziunea Română a transmis, cu această ocazie, și că aici vor putea fi urmărite Jocurile Olimpice, care vor avea loc în vara acestui an, la Paris.
„În perioada 26 iulie – 11 august, Televiziunea Română va transmite în direct Jocurile Olimpice Paris 2024”, se arată în comunicatul remis de Televiziunea Română.
TVR Sport va fi lansat în luna martie
Televiziunea Română a anunțat că lansează TVR Sport, post care va putea fi urmărit pe micile ecrane începând cu luna martie.
„TVR SPORT va fi lansat în luna martie
Pregătirile pentru TVR SPORT, noul canal al Televiziunii Române, au intrat în linie dreaptă.
Miercuri, 14 februarie, în cadrul Galei Sportului Românesc, organizată de Agenția Națională pentru Sport la Ateneul Român, Președintele – Director General al TVR, Dan-Cristian Turturică, a vorbit despre lansarea TVR SPORT.
«Sunt fericit să anunţ că, în câteva săptămâni, vom deschide TVR SPORT, un canal care ar fi trebuit să fie de mult prezent în casele românilor şi că, în curând, vom transmite Jocurile Olimpice de la Paris. Misiunea TVR SPORT este să aducă aproape de români şi mai ales de tineri nu doar acele sporturi privilegiate şi răsfăţate cu audienţe de milioane de telespectatori, ci toate sporturile, astfel încât campioni din toate domeniile să ajungă să devină modele pentru noua generație şi să îndemne cât mai mulţi români să-şi amintească faptul că soluţiile la o mulţime dintre problemele vieţii contemporane trec prin sport», a declarat Dan-Cristian Turturică, Preşedinte – Director General.
Încă de la lansarea sa, în urmă cu peste şase decenii, Televiziunea Publică aduce constant pe micile ecrane sportivii României şi marile performanțe. Înfiinţarea TVR SPORT reprezintă un pas important în alinierea Televiziunii Române la tendinţa generală de creştere a interesului publicului faţă de canalele tematice, dar şi pentru activitățile sportive şi un stil de viață sănătos.
TVR SPORT va reuni şi mediatiza, dincolo de fotbal, o gamă largă de sporturi, oferind o varietate de opțiuni pentru iubitorii genului. Odată cu lansarea postului, telespectatorii vor putea urmări competiții din toate sporturile, pentru care TVR obține drepturi de difuzare, precum şi o serie de programe în exclusivitate, cu imagini din arhiva de aur a televiziunii, ştiri, emisiuni-portret, interviuri și dezbateri pe teme specifice.
În acord cu misiunea sa publică, Televiziunea Română îşi completează prin TVR SPORT portofoliul de canale, alături de posturile generaliste şi regionale, de știri, cu profil cultural, folcloric ori dedicate comunităților locale şi diasporei, pentru a furniza telespectatorilor o paletă cât mai diversă de programe.
În cadrul evenimentului, Preşedintele – Director General al SRTv a acordat premiul «Antrenorul Anului» lui Antonio Colamonici, antrenor principal al Loturilor Olimpice de Seniori şi Tineret Under 23 (…)”, se arată în comunicatul remis de TVR”, a transmis Televiziunea Română.