Fostul fotbalist Mihai Neșu a vorbit fără ocolișuri despre cea mai mare frică a omului, moartea.
10 mai 2011 este data din care cursul vieții lui Mihai Neșu s-a schimbat complet. Atunci, fostul fotbalist participa la o ședință de pregătire a celor de la FC Utrecht, unde era legitimat, iar un moment teribil a făcut să fie accidentat grav de unul dintre coechipierii lui, care nu a avut această intenție. Mihai Neșu s-a aflat chiar și la un pas de moarte, iar de atunci își trăiește viața paralizat, într-un scaun cu rotile.
Acum, fostul fotbalist de la FCSB a fost invitat în cadrul podcast-ului ALTCEVA cu Adrian Artene, unde a vorbit despre, poate, cel mai sensibil subiect: modul în care privește moartea.
Fostul fotbalist Mihai Neșu s-a apropiat foarte mult de Dumnezeu și are o asociație caritabilă care îi poartă numele, fiind implicat activ în construcția centrului de recuperare de la Oradea.
Poreclit „Bichonul” pe vremea când se afla în activitate, acesta spune acum că un om care îmbrățișează religia privește cu mult mai multă încredere spre momentul propriei morți, care nu îi mai pare, astfel, unul întunecat.
„(n.r. Spuneai, privind acest tablou, «Să plecăm de mână cu Dumnezeu». Moartea mai pare ceva înfiorător?) Dacă ești împăcat cu Dumnezeu nu mai pare, dar totuși ai gândul acela al necunoscutului. Te rogi la Dumnezeu ai nădejdea în viața veșnică, dar ai totuși această neliniște a necunoscutului și a felului în care op să te vadă Dumnezeu, fiindcă noi putem gândi omenește, nu prea înțelegem bunătatea asta și dragostea asta imensă a lui Dumnezeu. Nu o înțelegem nici dacă adunăm bunătatea de la toți oamenii și o punem împreună… Bunătatea lui Dumnezeu este mult mai mare și din cauză că nu o putem înțelege avem panica asta. Dar, când ajungi la o împăcare cu Dumnezeu, sufletul se liniștește la gândul morții.
Părintele Cleopa a zis că frica de moarte este un călăuzitor bun, pentru că dacă te gândești la moarte poate te străduiești să fii mai bun. Dacă te gândești la moarte și ai o neliniștie, începi, te străduiești și faci lucrurile așa cum îi placu lui Dumnezeu frica se mai liniștește și, cu ajutorul lui Dumnezeu, ajungi la sfârșitul vieții să mergi împăcat, liniștit”, a spus Mihai Neșu, în cadrul podcastului ALTCEVA cu Adrian Artene.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER