Ce facultate a făcut Meme Stoica. Mulți vor rămâne uimiți când vor afla cum s-a numit lucrarea de diplomă a managerului FCSB

Ce facultate a făcut Meme Stoica. Mulți vor rămâne uimiți când vor afla cum s-a numit lucrarea de diplomă a managerului FCSB
  • Publicat:

Mihai Stoica a terminat Facultatea de Metalurgie din Galați și studiile sale nu au legătură cu meseria pe care o practică. Oficialul celor de la FCSB a intrat în fotbal la începutul anilor ’90, la Oțelul Galați, după mai multe experiențe ratate ca fotbalist.

Mihai Stoica surprinde. Managerul „roș-albaștrilor” era convins că îl va urma profesional pe tatăl său, care a profesat ca inginer metalurg. Actualul oficial al FCSB a absolvit Facultatea de Metalurgie din Galați, specialitatea Turnătorie și a recunoscut că în ultimul an de facultate chiar s-a bucurat de materiile care i-au fost predate.

Ce studii are Mihai Stoica: „Eu am terminat Turnătoria”

„Nici prin gând nu îmi trecea altceva decât că o sa fiu ca taică-miu, inginer metalurg și nu aveam absolut nicio… Mi-ar fi plăcut jurnalistica, dar atunci era aproape imposibil.

Nu mă gândeam la altceva. Universul meu era foarte limitat. Facultatea am făcut-o la Galați, chiar dacă profesorii veneau de la București.

Chiar eram bucuros că începuseră să îmi placă materiile de specialitate din anii terminali ai facultății. Eu am terminat Turnătoria (n.r. specilitatea). Facultatea de Metalurgie avea doua sectii: Turnătorie și Prelucrări Metalurgice”, a spus Mihai Stoica, la Orange Sport.

Omul de fotbal și-a dezvăluit numele lucrării de licență, care i-a asigurat acreditarea în domeniul studiat de-a lungul facultății. „Vrei să îți spun ce proiect am avut? Proiectul meu de diplomă a fost „Optimizarea proiectului de mase și maselote”, a dezvaluit Mihai Stoica, în cadrul aceluiași podcast.

Vezi tot podcastul AICI.

Mihai Stoica și-a spart arcada după cucerirea titlului de campioană

FCSB a reușit să obțină primul titlu de campioană a Superligii după o pauză de nouă ani. Bucuria „roș-albaștrilor” a fost nemărginită, dar Mihai Stoica a fost surprins de camerele de filmat plin de sânge.

Managerul formației antrenate de Elias Charalambous și-a spart arcada, după ce a fost lovit involuntar de Ovidiu Popescu, înainte să ajungă lângă fani în Peluza Nord.

„Au mai fost pauze. Am luat atunci 2005, 2006 și după până în 2013 au trecut 7 ani… Acum au trecut 2 în plus. Nu mai știam să ne bucurăm. Am avut antrenori, am văzut tot felul de vulpi din astea care umblă după struguri”, a declarat Mihai Stoica, la finalul partidei cu Farul, 2-1, în care FCSB a devenit matematic campioană.

  • Mihai Stoica a câștigat cinci titluri de campion ale României, dintre care patru cu FCSB. Oficialul are și un titlul de campion alături de Unirea Urziceni.
Se consideră a fi un om ambițios și foarte pasionat de sport. A fost campion național de rugby în 7 la categoria U20 și component al selecționatelor regionale, dar pasiunile pentru sport și presă l-au purtat spre Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, al cărei student este ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Opt mașini implicate în două accidente pe Autostrada A0 Centura București
Opt mașini implicate în două accidente pe Autostrada A0 Centura București
Mâncare de câini vândută oamenilor. Piedone a făcut o descoperire șocantă
Mâncare de câini vândută oamenilor. Piedone a făcut o descoperire șocantă
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Totul este gata! Conducerea Rapidului a luat decizia finală cu privire la Marius Şumudică, la scurt timp după eşecul cu Universitatea Craiova Craiova! Anunţul momentului în Giuleşti | VIDEO EXCLUSIV
Totul este gata! Conducerea Rapidului a luat decizia finală cu privire la Marius Şumudică, la scurt timp după eşecul cu…
800 de bilete pe numele lui Mustaţă! Liderul galeriei a răbufnit şi a ameninţat că fanii FCSB nu intră pe Arena Naţională:
800 de bilete pe numele lui Mustaţă! Liderul galeriei a răbufnit şi a ameninţat că fanii FCSB nu intră pe…
Babs, de nerecunoscut! Cum arată acum fosta iubită a lui Dorian Popa. Operațiile estetice i-au schimbat complet înfățișarea
Babs, de nerecunoscut! Cum arată acum fosta iubită a lui Dorian Popa. Operațiile estetice i-au schimbat complet înfățișarea
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
Rezultatele la simulare Evaluare Națională 2025 se anunță pe 31 martie. Unde pot elevii să-și vadă notele
Rezultatele la simulare Evaluare Națională 2025 se anunță pe 31 martie. Unde pot elevii să-și vadă notele
Jocurile ASCUNSE pentru intrarea României în Primul Război Mondial
Jocurile ASCUNSE pentru intrarea României în Primul Război Mondial
Mi-e ruşine! Ion Ţiriac a anunţat un proiect uriaş, în premieră în România! Mesajul pe care i l-a transmis Nadiei Comăneci
Mi-e ruşine! Ion Ţiriac a anunţat un proiect uriaş, în premieră în România! Mesajul pe care i l-a transmis Nadiei…
ȘOC la Asia Express! Colegii 'au curat-o', producătorii au trimis-o acasă. Cântăreața a fost eliminată
ȘOC la Asia Express! Colegii 'au curat-o', producătorii au trimis-o acasă. Cântăreața a fost eliminată
Noua taxă obligatorie pentru șoferi. Se achită 540 de lei. Vignieta auto se afișează pe parbrizul mașinii
Noua taxă obligatorie pentru șoferi. Se achită 540 de lei. Vignieta auto se afișează pe parbrizul mașinii
Mesaj RO-Alert pe DN1! Breaking news
Mesaj RO-Alert pe DN1! Breaking news
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Noul Mitsubishi Outlander revine pe piața din România. RIVAL pt. Dacia BIGSTER???
Noul Mitsubishi Outlander revine pe piața din România. RIVAL pt. Dacia BIGSTER???
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit părinți
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit…
×