Ce fel de tată este milionarul Cristi Borcea. Are 9 copii și Valentina Pelinel dezvăluie cum se poartă, de fapt, afaceristul, chiar și când încearcă să fie dur cu ei
Cristi Borcea, fostul acționar de la Dinamo, are nouă copii și este căsătorit de mai mulți ani cu fostul model Valentina Pelinel.
Recent, aceasta a povestit cum se poartă, de fapt, afaceristul, chiar și când încearcă să fie dur cu ai lui copii.
Cristi Borcea și Valentina Pelinel au împreună trei copii, un băiat pe nume Milan și două gemene, Indira și Rania, iar ceilalți șase sunt din alte relații.
Dezvăluiri despre cum se comportă Cristi Borcea cu cei nouă copii ai săi. Valentina Pelinel: „Amândoi ne implicăm în creșterea copiilor”
Recent, Valentina Pelinel a vorbit despre cum este Cristi Borcea în viața privată cu ai lor copii.
„Nu poate să fie dur cu copiii, oricât ar încerca el. Îi iubește foarte mult și e sensibil la capitolul acesta. De cele mai multe ori, dacă nu dobândesc ceva de la mine, obțin de la el. El e genul care, chiar dacă le zice nu, până la urmă se înmoaie.
Amândoi ne implicăm în creșterea copiilor. E normal, fiindcă au doi părinți, dar, pe de altă parte, mama e cea care trebuie să se ocupe în principal, că așa e normal să fie. Copiii au nevoie să simtă prezența ambilor părinți. Facem activități împreună, mai ales în weekend, când avem mai mult timp. Mergem în parc, la locurile de joacă, la restaurante.
Încercăm să avem activități cu toți trei, dar, uneori, pentru Milan poate să devină plictisitor, deoarece Indira și Rania preferă alt gen de jocuri, el poate vrea la un bowling, dar cumva îi împăcăm pe toți. Vara mergem la plajă, în diverse locații, îi luăm cu noi în vacanță. Avem și vacanțe cu ei, dar și unele în care mergem doar noi doi”, a dezvălui Valentina Pelinel, potrivit Viva.ro.
Cristi Borcea a revenit în fotbal. „Îi ajut la infrastructură, îi sponsorizez”
Fostul finanțator al lui Dinamo a revenit în fotbal și a început să investească bani. Este vorba despre un centru de copii și juniori de la Dinamo, la a cărui conducere se află Ionuț Lupescu.
Cristi Borcea a recunoscut că va începe să bage din nou bani în echipa care a făcut istorie în fotbal.
„Îi ajut la Centrul de Copii și Juniori, unde sunt implicați Ionuț Lupescu, Marius Niculae, Dănciulescu și Bratu. Îi ajut la infrastructură, îi sponsorizez. A ieșit și aprobarea de la Minister, președintele și Ionuț Lupescu se ocupă de transformarea stadionului de velodrom într-o bază de pregătire”, a declarat Cristi Borcea, potrivit site-ului de știri Fanatik.