Ce i-a cerut Gică Hagi lui Ianis Hagi să facă imediat după nuntă!
Gică şi Marilena Hagi au fost foarte emoționați, chiar dacă au încercat să mascheze asta, în ziua nunţii băiatului lor. Cei doi socri mari s-au declarat extrem de fericiți pentru pasul făcut de Ianis, „Regele” avertizându-și fiul că trebuie să treacă rapid la muncă și să-și găsească o echipă unde să joace constant.
Ianis şi Elena Hagi s-au cununta religios duminică la biserica Sfântul Visarion din Capitală, iar petrecerea s-a desfăşurat cu mult fast în fața a sute de invitați la Domeniul Ştirbey.
Gică Hagi n-are milă de Ianis. Ce l-a pus să facă a doua zi după nuntă
„Regele” afirmă că fiul său a făcut un pas extrem de important în viaţa sa personală, care sigur îl va responsabiliza mult mai mult. Și mai ales în carieră, unde trebuie să-și găsească o echipă unde să joace constant, și nu doar constant, ci și bine.
„Fericit, împlinit, băiatul a ajuns să facă un pas important, un pas care-l face mult mai responsabil. Să fie fericţi amândoi, să-şi facă propria lor viaţă. Este totul extraordinar, lumea e fericită, sperăm să se bucure toţi şi de mâine, la muncă”, a declarat Gică Hagi la Antena 1.
Mama Marilena Hagi a oferit declaraţii, însă ea are cu totul alte așteptări de la fiul său, și anume nepoţi. „Sunt o mamă foarte fericită, mândră de copiii mei astăzi. Le doresc din tot sufletul o căsnicie fericită şi aştept nepoţi. Dar doar Dumnezeu ştie”, a afirmat şi Marilena Hagi pentru sursa citată mai sus.
Mireasa Elena Hagi, laude pentru organizatorii evenimentului
Mireasa Elena Hagi a fost extrem de mulțumită de serviciile oferite de locația unde a avut loc cel mai important eveniment din viața ei. Soția lui Ianis Hagi a ținut să-i felicite pe cei de la Domeniul Știrbey pentru implicarea și organizarea ireproșabilă a nunții.
„Sunt sigură că totul a fost perfect, nu am mai vorbit cu echipa. Dar de fiecare dată când adresam câte o întrebare îmi spuneau că e totul cum ne dorim. Am avut o echipă în spatele nostru care a muncit mult şi a avut grijă de noi, să iasă cum ne-am dorit. Le mulţumim celor de la Palatul Ştirbey. O echipă întreagă, toţi au fost implicaţi şi totul a decurs foarte bine”, a declarat Elena Hagi.