Ce i-a zis Luminița Becali lui Gigi Becali înainte de nunta lui Ianis Hagi! Câteva ore mai târziu, premoniția soției sclipitoare a patronului FCSB avea să se adeverească
Gigi Becali a venit însoțit de soția sa Luminița la nunta lui Ianis Hagi. Premoniția soției s-a adeverit câteva ore mai târziu, după ce ea l-a atenționat pe milionar să aibă grijă cum se comportă.
Duminică a avut loc nunta lui Ianis Hagi cu Elena Tănase. Cei doi tineri și-au unit destinele și au dat o petrecere de pomină alături de peste 700 de invitați. Printre numele sonore prezente la grandiosul eveniment s-au aflat Gigi și Luminița Becali. Soția l-a avertizat pe patronul FCSB să nu „îl ia trenul” și să facă iar show, dar acesta nu a ascultat-o și a fost sufletul petrecerii.
Luminița Becali l-a avertizat pe soțul său înainte de nunta lui Ianis Hagi: „Vezi că poate te ia trenul”
Soția lui Gigi Becali a purtat o discuție cu milionarul legat de modul în care acesta se poartă la evenimente și Gigi Becali a recunoscut că uneori începe să facă show, deși nu e cazul. Premoniția Luminiței Becali s-a adeverit după doar câteva ore de la declarația soțului său.
Deși a anunțat că nu va mai lua parte la evenimente și se va dedica vieții bisericești, patronul roș-albaștrilor nu a putut sta departe de ringul de dans. Gigi Becali a fost sufletul petrecerii la nunta lui Ianis Hagi și a încins ringul de dans pe ritmuri machedonești.
„(n.r.: Veţi dansa în seara aceasta?) Eu vreau să mă abţin (n.r.: râde) Nevastă-mea mi-a zis: ‘Vezi că poate te ia trenul’. Mă apucă trenul, imediat ies”, a dezvăluit latifundiarul din Pipera.
Gigi Becali, mesaj special pentru Ianis și Elena Hagi
Ianis și Elena au făcut cununia religioasă, după ce anul trecut au făcut cununia civilă. Becali le-a urat să facă copii mulți pe care să îi împărtășească și să meargă la biserică.
„Copii mulţi, biserică, duminica şi împărtăşiţi copiii. Esenţial, cel mai important lucru. (n.r: I-aţi simţit emoţionaţi astăzi? Probabil aţi văzut foarte multe imagini) Ce emoţii să aibă Ianis? Un fotbalist de performanţă mai are emoţii? Nu mai există emoţii acum, cum era pe vremuri”, a mai spus Gigi Becali.
Cununia religioasă a celor doi a avut loc la biserica Sfântul Visarion, din București. A urmat o petrecere grandioasă la Domeniul Știrbey alături de invitați din lumea sportului și nu numai. De la petrecere nu au lipsit nici colegii apropiați ai lui Ianis Hagi de la echipa națională. Doar Radu Drăgușin nu a ajuns, fiind plecat în Bali, într-o vacanță exclusivistă alături de iubita sa.