Ce îi cere Dăncilă președintelui României Klaus Iohannis
Tensiune crescândă între Palatul Victoria și Palatul Cotroceni, iar premierul îi transmite un mesaj public președintelui Klaus Iohannis. Respectivul mesajul a fost postat chiar pe pagina de Facebook a Vioricăi Dăncilă, iar subiectul este de o importanță covârșitoare în ceea ce privește contextul politic actual – propunerile de miniștri interimari pentru Energie, Mediu și Relația cu Parlamentul. Viorica Dăncilă așteaptă un răspuns din partea lui Klaus Iohannis și „speră” ca acesta să „dezvolte capacitatea de a înțelege” că blocarea Executivului aduce deservicii guvernării și stabilității țării. Viorica Dăncilă insistă și asupra ideii că „vendetele” prezidențiale afectează viața tuturor cetățenilor.
Aștept din partea președintelui Iohannis un răspuns privind propunerile de miniștri interimari pentru Energie, Mediu și relația cu Parlamentul. Au trecut deja câteva zile. Încă mai sper ca domnul Iohannis să dezvolte capacitatea de a înțelege că blocarea Executivului nu ajută guvernarea și stabilitatea țării. Așa cum încă mai sper să realizeze că vendetele cu care ne-a obișnuit fac rău în primul rând oamenilor, și nu adversarilor dumnealui politici”, a scris premierul Viorica Dăncilă pe pagina sa de socializare.
Un adevărat șef de stat nu își exercită niciodată puterea în moduri distructive
În continuarea mesajului, premierul Viorica Dăncilă face un apel către președintele Klaus Iohannis, recomandându-i acestuia „să nu se mai ambiționeze” și să nu mai exercite puterea în „moduri distructive”.
România are nevoie de un guvern funcțional. Fac așadar un apel către domnul Iohannis să nu se mai ambiționeze să refuze miniștrii fără temei, pentru că un adevărat șef de stat nu își exercită niciodată puterea în moduri distructive și contraproductive pentru țara lui”, a mai scris Viorica Dăncilă.
„Nu mi-a spus nici că acceptă, nici că nu acceptă”
Premierul Viorica Dăncilă a declarat – luni, la Parlament – că a discutat cu președintele Klaus Iohannis despre cele trei propuneri de interimari în locul miniștrilor ALDE, iar șeful statului i-a spus că va da un răspuns într-un timp scurt.
„Am vorbit cu domnul președinte și mi-a spus că legat de cele trei propuneri pe care le-am făcut pentru portofoliile ALDE îmi va da un răspuns într-un timp scurt. Nu mi-a spus nici că acceptă, nici că nu acceptă. Mi-a spus că într-un interval de timp scurt va veni cu un răspuns”, a afirmat Viorica Dăncilă, luni, la Parlament.
Viorica Dăncilă: „Guvernul funcționează”
Viorica Dăncilă a adăugat că Guvernul funcționează, însă speră să aibă un răspuns de la Klaus Iohannis până miercuri sau joi, atunci când va exista o ședință a Executivului.
„Nu este blocat Guvernul. Guvernul funcționează. Vedem în ședința de Guvern. O avem ori miercuri, ori joi, Deci până miercuri sau joi sper să avem un răspuns”, a susținut Viorica Dăncilă.
Șeful Executivului anunțase, anterior, că îl va suna pe președinte pentru a se lămuri cu privire la intențiile acestuia în legătură cu interimarii propuși pe posturile care au fost deținute de ALDE. Propunerile pentru posturile de interimari sunt Nicolae Bădălău la Energie, Ioan Deneș la Mediu și Ștefan Radu Oprea la Relația cu Parlamentul. Premierul Viorica Dăncilă a amenințat că – în cazul în care șeful statului va amâna situația – se va adresa CCR.
Ce îi reproșează Președintelui României
Viorica Dăncilă a declarat, întrebată ce reproșuri ar avea să îi facă lui Klaus Iohannis ca președinte, că un șef de stat trebuie să fie unul al tuturor românilor, al consensului și să fie empatic și sensibil față de problemele oamenilor.
„În primul rând, eu văd ca un președinte să fie președinte al tuturor românilor. Nu există români de partea mea, români de partea celorlalți. Așa cum eu sunt un premier al tuturor românilor și a celor care m-au votat și a celor care nu m-au votat, măsurile pe care le iau la nivel guvernamental le iau pentru toți românii”, a afirmat Viorica Dăncilă atunci când a fost întrebată ce ar avea să îi reproșeze lui Klaus Iohannis ca președinte.
Premierul a adăugat că un președinte trebuie să aibă o atitudine corectă față de toate instituțiile statului și să caute consensul.
„În al doilea rând, faptul că nu este apropiat de oameni. Un om politic, fie că e președinte, premier, ministru, trebuie să stea în rândul oamenilor, să se consulte cu oamenii, să asculte oamenii și cred că atunci atitudinea va fi altfel, va fi mai empatic față de oameni, va fi mai sensibil față de problemele oamenilor. Iar în al treilea rând este faptul că ne dorim un președinte care să aducă consensul, un președinte care să aibă o atitudine corectă și față de celelalte instituții ale statului”, a completat Viorica Dăncilă.