Ce mai face Bogdan Andone, după ce a fost dat afară de FC Voluntari. Antrenorul, momente de relaxare alături de un prieten | FOTO EXCLUSIV
Bogdan Andone (46 de ani) este liber de contract după ce s-a despărțit, la sfârșitul primăverii acestui an, de FC Voluntari. Tehnicianul își savurează cât poate de mult timpul liber până la semnarea unui nou angajament.
Recent, Bogdan Andone a fost surprins la o terasă alături de un prieten, în timp ce se bucura de o băutură răcoritoare pe bază de cafea.
Ce mai face Bogdan Andone, după ce a fost dat afară de FC Voluntari. Antrenorul, momente de relaxare alături de un prieten
Cei doi au discutat preț de câteva zeci de minute la masa unui cunoscut lanț de cafenele.
Îmbrăcat lejer, de vară, cu un tricou alb, antrenorul a părut relaxat și, dacă ne luăm după gesturile sale, pare că a discutat lucruri importante cu amicul său.
FC Voluntari s-a despărțit, în această primvară, de Bogdan Andone și l-a numit pe Liviu Ciobotariu în funcția de antrenor principal. Echipa ilfoveană a reușit să se mențină în primul eșalon al fotbalului românesc, după ce a jucat barajul cu Dunărea Călărași.
„Nu poate fi niciodată motiv de bucurie că trebuie să pleci de la o echipă. Dar aşa a decis clubul şi pe de-o parte înţeleg. Sunt convins că Voluntari nu retrograda, dar cele trei înfrângeri i-au speriat pe conducători. Însă tot noi am avut o serie de 14 meciuri în care am câştigat de 6 ori şi am făcut 6 egaluri.
Iar dintre echipele de play-off, nu ne-a bătut decât FCSB, cu 2-1. Dar astea se uită, cum se uită şi că am învins de două ori Viitorul, adversar pe care Voluntariul nu-l bătuse niciodată în 13 meciuri, că la reunire am avut un singur jucător nou, pe Droppa, iar ceilalţi opt au venit pe parcurs şi aveau probleme fizice, normale, şi că n-am avut timp de pregătire fizică.
Ok, nici celelalte poate că n-au avut, dar câte au adus jumătate de lot?”, a spus Bogdan Andone după despărțirea de FC Voluntari.
În trecut, Bogdan Adone a mai antrenat Astra Giurgiu (echipă ajunsă acum în Liga a 2-a) și FCSB.