Ce mai face Ioan Niculae, fostul patron de la Astra Giurgiu, dispărut de câțiva ani din atenția presei. A fost cel mai bogat român, cu avere de peste un miliard de euro, dar are probleme cu familia sa: ginerele lui, șantajat de temutul clan Caran! „Taxă de șmecherie”, un Ferrari și un Bentley
Ioan Niculae (69 de ani), fostul patron de la Astra Giurgiu, este dispărut de câțiva ani buni din atenția presei, însă nu se poate spune asta și despre membrii familiei sale.
Cel care a fost cel mai bogat român, cu avere de peste 1 miliard de euro, are probleme cu ginerele lui, care ar fi fost șantajat de temutul clan Caran, intrat recent în atenția autorităților din țară.
„Vă bag pe toți la pucărie dacă vreți război cu mine!”. Probleme în familie pentru Ioan Niculae, fostul patron de la Astra Giurgiu, dispărut de câțiva ani din atenția presei. A fost cel mai bogat român, cu avere de peste un miliard de euro, dar are probleme cu ginerele lui: șantajat de temutul clan Caran
În ciuda faptului că a ales de câțiva ani să dispară total din atenția presei, Ioan Niculae este în continuare genul de persoană care nu are nevoie de nicio descriere. Omul de afaceri a fost cel mai bogat român ani la rând, cu o avere de peste un miliard de euro, iar la nivelul sportului din țară a bifat, de asemenea, câteva realizări spectaculoase: a cucerit un titlu cu Asta Giurgiu, o Cupă și două Supercupe ale României. În plus, a dus echipa în cupele europene, unde giurgiuvenii au înregistrat câteva rezultate importante.
Revenind în prezent, chiar dacă Ioan Niculae a preferat să devină o persoană discretă și să nu se mai afișeze public, acum se vede pomenit într-un scandal fără voia sa. Ginerele omului de afaceri, Ovidiu Toma, care este căsătorit cu Adina Niculae, ar fi fost șantajat de temutul clan Caran, care recent a intrat în atenția autorităților române. Doar în ultimele zile, 12 persoane au fost arestate în dosarul Caranilor, între care și mai mulți șefi ai grupării interlope. În urma amplei acțiuni coordonate de DIICOT au fost interceptate și mai multe convorbiri telefonice dintre membrii clanului, iar potrivit Cancan.ro, printre numele pomenite ar fi fost și cel al ginerelui lui Ioan Niculae.
Concret, conform Cancan.ro, cei din clanul Caran l-ar fi deposedat pe Ovidiu Toma de două mașini de lux, un Bentley și un Ferrari, fără niciun motiv întemeitat. A fost vorba doar despre un șantaj, notează sursa citată, iar ginerele lui Ioan Niculae a încercat să riposteze amenințându-i pe interlopi cu pușcăria:
„Dacă vreți să începeți război cu mine și să-mi luați mașinile, eu mă p*ș pe 500.000. Vă bag pe toți la pușcărie!”, ar fi spus Ovidiu Toma, potrivit unei discuții pe care au avut-o la telefon doi membri ai clanului Caran, respectiv Eduard Puiu, zis Edy Power, și Ionuț Pandele.
Ovidiu Toma și Adina Niculae s-au căsătorit în 2022
Ovidiu Toma a devenit ginerele lui Ioan Niculae cu acte în anul 2022, atunci când și-a unit destinele cu fiica fostului patron de la Astra Giurgiu, Adina.
Petrecerea lor de nuntă a fost organizată la Hotel Sinaia, în compania a aproximativ 150 de invitați. Totuși, printre cei care și-au făcut apariția la eveniment s-au regăsit și personaje din lumea fotbalului, cum ar fi Dumitru Dragomir, fost președinte al LPF.
La eveniment au cântat o mulțime de artiști celebri și ar fi trebuit să performeze inclusiv Al Bano, super starul italian, în vârstă de 80 de ani, compozitor a numeroase hituri care au făcut înconjurul lumii.
Din cauza faptului că Ovidiu Toma și Adina Niculae au modificat data nunții, Al Bano nu i-a mai putut onora cu prezența:
„Era invitat pentru data pe care am schimbat-o, am avut unele probleme cu locația. Weekend-ul acesta nu poate, este la o nuntă din Oradea din ce am înțeles.
Sunt în jur de 130-150 de invitați. Nu a fost nimic extravagant, din contră. Au fost prezenți prietenii apropiați și rudele. Nu au fost vedete invitate sau actori… Au fost mătușile noastre, bunicile, rude de la țară… A fost o nuntă tradițional românească. Cu sarmale, cu cârnați… Au cântat doar români, nu m-am ocupat eu, ci fetele. A fost o nuntă clasic românească, în niciun caz ceva ieșit din comun. Nici vorbă! Am păstrat tradițiile”, a declarat Ovidiu Toma, ginerele lui Ioan Niculae, în 2022, potrivit Cancan.