Ce mesaj i-a trimis Kira Hagi fratelui Ianis de ziua lui!
Ianis Hagi a împlinit azi, 22 octombrie, 25 de ani, iar Kira Hagi a profitat de ocazie să îi transmită un mesaj special fratelui său.
Ce mesaj i-a trimis Kira Hagi fratelui Ianis de ziua lui!
Azi, 22 octombrie 2023, Ianis Hagi, fotbalistul lui Deportivo Alaves, a împlinit frumoasa vârstă de 25 de ani, iar printre persoanele care i-au scris mesaje publice internaționalului român s-a aflat și Kira.
Kira Hagi, sora fotbalistului de la Deportivo Alaves, a publicat pe rețelele de socializare o fotografie de colecție, dar și un mesaj special pentru Ianis.
Aceasta a postat pe Instagram o fotografie cu ea și Ianis din perioada în care Gică Hagi juca pentru Galatasaray, echipă de la care „Regele” s-a retras din fotbal, iar ambii erau îmbrăcați cu echipamentul grupării din Turcia.
Alături de fotografie, Kira Hagi a scris și următorul mesaj: „La mulți ani celui mai bun frate din lume”. Răspunsul lui Ianis Hagi nu s-a lăsat așteptat. Internaționalul român a răspuns cu cinci emoticoane cu câte o inimă roșie.
Farul Constanța nu a uitat de Ianis Hagi
Farul Constanța, echipa patronată și antrenată de Gică Hagi, a postat pe rețelele de socializare un mesaj special pentru fotbalistul lui Deportivo Alaves cu ocazia împlinirii a celor 25 de ani.
„La mulți ani, Ianis Hagi! Internaționalul român crescut de Academia Hagi împlinește astăzi 25 de ani”, este mesajul postat de Farul Constanța.
Ianis Hagi joacă sub formă de împrumut la Deportivo Alaves
În vârstă de 25 de ani, Ianis Hagi a fost cedat sub formă de împrumut de Rangers la Deportivo Alaves pe 27 august 2023, iar internaționalul român a semnat un contract valabil până la finalul sezonului 2023-2024.
Fotbalistul cotat de site-urile de specialitate la 4 milioane de euro a jucat în tricoul lui Deportivo Alaves în 6 meciuri, fără vreo reușită. În sezonul actual, internaționalul român a audunat 8 partide, dintre care 6 pentru Deportivo Alaves și două pentru Rangers.
Ianis Hagi a fost crescut la Academia Hagi, iar în iulie 2014 a făcut pasul către FC Viitorul. După doi ani, internaționalul român a fost vândut la Fiorentina pentru 2 milioane de euro, după care Gică Hagi a decis să îl cumpere de la formația din Italia cu 2,8 milioane de euro.
A stat la Viitorul Constanța din ianuarie 2018 până în iulie 2019, după care KRC Genk l-a cumpărat cu 4,7 milioane de euro. Nu a reușit să se impună la echipa din Belgia, iar în iulie 2020, după șase luni în care a jucat sub formă de împrumut în Scoția, Rangers l-a cumpărat cu 3,5 milioane de euro.