Ce s-a ales de casa pe care Sergiu Ciobotariu, tăticul călăreț din Iași, a primit-o cadou de la Cătălin Moroșanu și pe care apoi a vândut-o fără jenă!

Ce s-a ales de casa pe care Sergiu Ciobotariu, taticul calaret din Iasi, a primit-o cadou de la Catalin Morosanu si pe care apoi a vandut-o fara jena!
Vezi galeria foto - 4 poze

Ce s-a ales de casa de peste 40.000 de euro pe care Sergiu Ciobotariu, tăticul călăreț din Iași, a primit-o cadou de la Cătălin Moroșanu și pe care apoi a vândut-o fără jenă!

Potrivit vecinilor, pe proprietatea respectivă nu mai locuiește nimeni de câteva luni bune. Astfel, superba locuință a ajuns să se degradeze vizibil, fiind aproape de nerecunoscut.

„Era o frumusețe, nu-mi vine să cred!”. Ce s-a ales de casa pe care Sergiu Ciobotariu, tăticul călăreț din Iași, a primit-o cadou de la Cătălin Moroșanu și pe care apoi a vândut-o fără jenă!

În prima jumătate a anului 2020, Sergiu Ciobotariu a ajuns celebru în toată România, după ce a călărit aproape 40 de kilomentri pentru a ajunge la maternitatea din Iași, unde soția sa urma să nască.

Povestea a ajuns în presă și s-a împrăștiat cu rapiditate, ajungând să fie citită inclusiv de Cătălin Moroșanu. Fostul mare luptător din K1 a fost puternic mișcat de situația materială a lui Sergiu, astfel că tot în anul 2020 a demarat o campanie umanitară din dorința de a-l ajuta pe tânărul din Iași. Mulțumită imaginii lui Moroșanu și a implicării pe care acesta din urmă a avut-o, în campania respectivă s-au strâns peste 40.000 de euro! Fostul kickboxer a folosit întreaga sumă pentru a-i achiziționa o casă superbă lui Sergiu Ciobotariu și de a-l scoate din mahalaua din cartierul Dalas, unde tânărul locuia împreună cu soția și copiii.

Din nefericire, la puțin timp după ce a primit casa în proprietate, „tăticul călăreț din Iași” a recurs la un gest regretabil. A înstrăinat locuința, deoarece nu o putea vinde, potrivit contractului semnat, timp de cinci ani. Însă, prin înstrăinarea ei a reușit să obțină o sumă modică de bani.

În acest moment, Sergiu Ciobotariu s-ar fi întors din nou în cartierul Dalas împreună cu toată familia, în timp ce frumoasa casă în care Moroșanu a investit din banii românilor peste 40.000 de euro ar fi ajuns în paragină.

„Nu am mai văzut pe nimeni aici. Eu am aflat atunci de acest băiat care a primit casa cadou, însă apoi am auzit că a și vândut-o. La început a fost forfotă mare prin zonă. Ulterior, după ce a vândut-o am mai văzut, o perioadă, alți oameni și de câteva luni bune de zile nu mai vine nimeni. Este iarba crescută până la geamuri și cine știe ce mai este prin curte. Era o frumusețe de casă, nu-mi vine să cred ce a putut face”, povestește un vecin de-al său”, a povestit unul dintre foștii vecini ai lui Sergiu Ciobotariu, citat de BZI.

Ce a spus Cătălin Moroșanu după ce a aflat că Sergiu a înstrăinat casa

Imediat după ce Sergiu Ciobotariu a înstrăinat casa unor alte persoane pentru o sumă modică de bani, Cătălin Moroșanu a părut destul de afectat și a transmis că nu mai vrea să audă despre acest subiect:

„M-a sunat că vrea să vândă casa, avea nevoie de semnătura mea. Cinci ani nu avea voie să vândă fără semnătura mea, dar a găsit un tertip. Nu mai vreau să mai aud de chestia asta”, spunea Moroșanu.

Ulterior, fostul kickboxer a trecut peste momentul dificil și și-a dat seama că nu putea avea pretenții de la „tăticul călăreț din Iași”, având în vedere situația acestuia din urmă:

„Am făcut un gest pentru inima mea, în fața lui Dumnezeu. Am mobilizat presa ca să strângem bani. Dacă aveam eu bani, îi dădeam de la mine, dar nu sunt așa de bogat. I-am luat casă, i-am lăsat și 6.000 de euro, am avut grijă să nu înstrăineze… El nu a avut educație. Nu-l învinuiesc pe el, învinuiesc situația în sine. Nu poți avea pretenții de la el. El trăia într-o mahala, cădea coliba pe el”, a declarat Cătălin Moroșanu, pentru ProSport.

Publicat: 25 02. 2024, 09:41