Ce se întâmplă cu Prințul William și Ducesa Kate și Prințul Harry și Meghan Markle, după ce Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a murit
Regina Elisabeta a 2-a a Marii Britanii a murit la vârsta de 96 de ani, ea fiind monarhul cu cea mai lungă domnie din istoria omenirii, aflându-se pe tronul Regatului Marii Britanii pentru 70 de ani. Ea este urmată la tron de fiul ei Charles, care va fi încoronat în curând și va primi titulatura de rege.
Decesul monarhului britanic a fost anunțat în exclusivitate de BBC, televiziunea publică din regat.
Anterior morții sale, Charles a purtat titulatura de Prinț de Wales, și a devenit cel mai bătrân moștenitor al tronului, având vârsta de 73 de ani. El este primul copil pe care Regina Elisabeta a II-a l-a avut cu Principele Philip, Duce de Edinburgh.
La rândul său, Prințul Chales are doi copii: Prințul William, Duce de Cambridge, și Prințul William, Duce de Sussex. Cei doi au fost concepuți cu regretata Prințesa Diana, care a murit în 1997, după despărțirea de Chales, la Paris, în timp ce era urmărită de o echipă de paparazzi.
Ce se întâmplă cu Prințul William și Ducesa Kate și Prințul Harry și Meghan Markle, după ce Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a murit
Ajuns la vârsta de 40 de ani, Prințul William este următorul în linia de moștenire a tronului Marii Britanii. El este căsătorit cu Catherine Middleton în 2011, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Westminister Abbey, la Londra.
Cei doi au, împreună, 3 copii, linia tronului urmând să continue către primul născut dintre cei trei. În 2013, Ducesa de Cambridge l-a adus pe lume pe Prințul George, iar sora acestuia, Charlotte, a venit pe lume în 2015. Cei doi mai au un frățior, pe nume Louis, născut în 2018, cu puțin timp înainte de nunta unchiului Prințul Harry cu Meghan Markle.
Fratele lui William, Prințul Harry (37 de ani), s-a căsătorit cu actrița de origine americană Meghan Markle în urmă cu 4 ani, la Castelul Windsor, aceasta fiind supranumită „nunta secolului”, având în vedere amploarea mediatică pe care a avut-o fericitul eveniment. La aceasta au participat toate persoanele importante din familia regală britanică, dar și personalități marcante ale societății.
Căsătoria cu Meghan Markle a stârnit controverse uriașe, având în vedere că nu este un lucru obișnuit ca un membru al familiei regale britanice să se căsătorească cu o persoană născută în SUA, care a divorțat și are origini afro-americane. În acest moment, Prințul Harry este al șaselea în linia de succesiune a tronului Marii Britanii, însă cel mai probabil acesta nu va ajunge niciodată în funcția de monarh.
În urmă cu doi ani, Prințul Harry și Meghan Markle anunțau că „se retrag” din casa regală „cu o mare tristețe”, simțindu-se hărțuiți de tabloidele britanice, fosta actriță anunțând că a avut gânduri de suicid, în contextul în care nu a fost lăsată de casa regală să primească ajutor de specialitate din partea unui specialist în sănătate mintală.
Harry și Meghan au împreună doi copii, Archie și Lilibet, iar familia formată din cei patru locuiește în SUA, la Los Angeles.
Trebuie notat că relația dintre William și Harry pare din ce în ce mai rece, existând zvonuri în presa britanică că ar fi discuții tensionate între cei doi, iar imaginile surprinse la înmormântarea bunicului lor, Ducele de Edinbrugh, în urmă cu un an, îi înfățișează pe William și Harry împreună, dar rezervați în gesturi.
Rămâne de văzut în ce relații vor rămâne cei doi după moartea Reginei Elisabeta a II-a și succesiunea la tron a tatălui lor, Prințul William, mulți așteptându-se ca legătura să redevină puternic odată cu schimbarea generațiilor de la vârful casei regale.