Ce se întâmplă la Survivor România îi depășește limitele până și lui Ionuț Iftimoaie! Fostul luptător K1 a cedat presiunii în lupta cu un adversar și prezentatorul Dan Pavel a intervenit dur: „Nu tolerăm violența!”

Momente tensionate la Survivor România! Ionuț Iftimoaie, fostul luptător de K1, a cedat nervos și a fost la un pas de bătaie cu un Războinic. Faimosul a văzut negru în fața ochilor la un joc pentru recompensă. Prezentatorul emisiunii s-a văzut nevoit să intervină!

Ce se întâmplă la Survivor România îi depășește limitele până și lui Ionuț Iftimoaie

Competiția Survivor România devine din ce în ce mai aprigă, iar concurenții încep să clacheze! Este și cazul lui Ionuț Iftimoaie, care a cedat presiunii în timpul unei probe.

Fostul luptător K1 trebuia să ajungă la un covor pe care să pună o pernă de culoarea roșie, culoarea Faimoșilor. El a intrat la probă cu Alin Chirilă, practicant de MMA. La un moment dat, Ionuț Iftimoaie s-a enervat și a sărit la bătaie, cerându-i socoteală adversarului său.

„Dacă mai faci odată asta, îți f** un pumn și te ia dracu”, a tunat Ionuț Iftimoaie la adresa lui Alin Chirilă.

„Hai mă, lovește-mă, hai!”, a fost replica Războinicului Chirilă, care se îndrepta amenințător spre Iftimoaie.

„Sunt niște reguli, toată lumea trebuie să le respecte. Tu de ce nu le respecți?”, a mai completat Ionuț Iftimoaie.

Daniel Pavel i-a sancționat pe ambii concurenți

Cel care a intervenit urgent a fost Dan Pavel, prezentatorul emisiunii din Republica Dominicană. Acesta a luat atitudine și a eliminat recompensa pentru care s-au luptat Alin Chirilă și Ionuț Iftimoaie.

„La Survivor România, noi nu tolerăm sub nicio formă violența sau manifestările violente, fie că ele sunt fizice sau verbale! Voi anula această recompensă și nu mai merge nimeni la niciun masaj. Asta se întâmplă pentru că forțați limitele! Trebuia să transportați acea pernă cu opoziția adversarului pe acest covoraș. Nu ați mai respectat regulile. Anulez această recompensă. E prima oară când facem asta. Ăsta e Survivor, evoluăm, ne adaptăm, creștem”, a fost anunțul făcut de Daniel Pavel.

Ionuț Iftimoaie, așteptat de soție acasă

Campionul la kickboxing, Ionuț Iftimoaie (44 de ani), participă în cel mai nou sezon Survivor România 2023, în echipa Faimoșilor. Fostul luptător speră că va câștiga marele premiu de 100.000 de euro.

Cea mai afectată de plecarea lui din țară este chiar soția lui, Maria Iftimoaie, care a rămas acasă să aibă grijă de cei trei copii ai lor. Femeia a mărturisit că nu-i va fi deloc ușor cât timp sportivul va fi plecat la Survivor, mai ales că copiii tânjesc de dorul lui.

„Este greu fără el, dar mai greu o să fie pentru noi mai târziu, dar noi ne-am zis cu toții că trebuie să luăm această competiție ca pe o experiență și cam atât. Înainte să plece în concurs, Ionuț avea emoții mari, dar știu că el este puternic și o să fie bine”, a declarat Maria Iftimoaie, pentru Click!

Publicat: 10 03. 2023, 11:43