Achraf Hakimi (24 de ani), fotbalistul lui PSG acuzat de viol, i-a dat o țeapă de proporții soției sale după ce aceasta a decis să divorțeze de el.
La scurt timp după ce fotbalistul a fost acuzat oficial de viol, actrița Hiba Abouk a anunțat că vrea să divorțeze de fotbalistul lui PSG, însă aceasta avea pretenția ca jumătate din averea lui să ajungă la ea, deoarece au împreună doi băieți.
Deși a mers încrezătoare să divorțeze de Hakimi și a crezut că va da lovitura pe plan financiar, Hiba a aflat că toată averea fotbalistului de la PSG se află pe numele mamei lui, iar în conturile fotbalistului intră o mică parte din salariul pe care îl încasează de la gruparea din Ligue 1.
„Soția fotbalistului Achraf Hakimi a cerut divorțul dar și jumătate din averea acestuia. Cu toate acestea, ea a fost informată de către instanță că soțul ei „milionar” nu deține nimic, deoarece toate bunurile sale sunt înregistrate pe numele mamei sale.
Hakimi primește lunar 1 milion de euro de la PSG, dar 80% din acesta este depus în contul mamei sale, doamna Fatima. Nu are proprietăți, mașini, case, bijuterii sau chiar haine pe numele său. De câte ori dorește ceva îi cere mamei sale, iar ea îi cumpără”, scriu jurnaliștii de la Benchwarmers.ie.
Hiba Abouk (36 de ani), femeia care este mai mare cu 12 ani decât Achraf Hakimi, a decis să divorțeze de starul echipei naționale a Marocului după ce acesta a fost acuzat că a violat o femeie în vârstă de 24 de ani în vila deținută în capitala Franței.
Hiba Abouk și Achraf Hakimi erau căsătoriți din 2020 și au împreună doi băieți. La scurt timp după ce fotbalistul lui PSG a fost acuzat oficial de viol, Hiba a transmis un mesaj prin care a anunțat ruptura dintre ea și internaționalul marocan.
„După ce am luat decizia de a ne despărți legal și de a înceta să mai trăim împreună, în așteptarea procedurii de divorț, cine și-ar fi imaginat că, pe lângă durerea binecunoscută pe care o presupune o separare și acceptarea rupturii unei căsnicii, va trebui să mă confrunt cu acest șoc?”, a declarat Hiba Abouk într-un interviu pentru El Pais
Fanny Colin, avocata lui Achraf Hakimi, a precizat că toate acuzațiile de viol care i sunt aduse fotbalistului de la PSG „sunt false, fotbalistul este calm și la dispoziția justiției”. Clubul la care este legitimat Hakimi, PSG, s-a poziționat de partea fundașului: „Clubul îl susține pe jucător, care a negat ferm acuzațiile, și are încredere în justiție”.
Achraf Hakimi (24 de ani) a ajuns la PSG în vara lui 2021 și mai are contract cu formația din Franța până în iunie 2026. Marocanul care s-a născut la Madrid a jucat în sezonul 2022 – 2023 în 34 de meciuri, a dat patru goluri și a oferit cinci pase decisive.
„Mama curăța casele bogaților din Madrid, iar tata era vânzător ambulant pe străzi. Ei au renunțat la totul pentru mine, chiar și la viața lor. Uneori observam chiar că le refuzau lucruri fraților mei pentru ca eu să pot avea succes. De aceea joc pentru ei astăzi. Fiecare dedicație, fiecare prim gând după orice succes de pe teren este pentru mama”, a spus Achraf Hakimi, potrivit El Chiringuito.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER