Cea mai frumoasă femeie din România vrea să părăsească definitiv țara: a anunțat și destinația pe care și-a ales-o!
Conducătoarea Federației Române de Gimnastică Ritmică a dezvăluit care sunt planurile sale pentru viitor, după ce-și va fi încheiat mandatul.
Irina Deleanu a ajuns la vârsta de 48 de ani și conduce de câțiva ani Federația Română de Gimnastică Ritmică, însă nu renunță la visul ei de a părăsi România pentru a se stabili într-o țară ceva mai caldă!
Concret, Irina Deleanu are în plan să se stabilească în Spania, la Marbella, loc pe care-l consideră precum o a doua casă.
„În continuare am acest vis al meu să mă mut definitiv din România. Visul meu de retragere. Am mai amânat un pic pentru că sunt câteva fetițe talentate în generațiile care urmează. Am hotărât să merg cu mandatul acesta până la capăt. Am fost realeasă anul trecut, deci mai am trei ani de acum încolo și cumva mandatul meu cuprinde și Campionatul Mondial din 2027.
La Marbella, unde și vreau să mă mut. Acolo este un loc extraordinar, are un vibe foarte bun și acolo simt că mă încarc de fiecare dată. E l’ike a second home for me’ (n.r. o a doua casă pentru mine). Îmi place când mă duc în vacanță să mă odihnesc după un an de muncă. Practic, doar în această vacanță mă duc să mă odihnesc. În rest, sunt, așa, mici trip-uri (n.r. excursii scurte)”, a spus Irina Deleanu, conform gsp.ro.
„La început mă deranja că se punea mai mult accent pe aspectul fizic. Nu știam cât din ceea ce sunt eu real, în interior, se vede la suprafață. Mi-am dat seama cu timpul că cine vrea să vadă dincolo de «carcasa» Irina Deleanu vede. Până la urmă, oamenii iau dintr-o interacțiune cu o persoană ceea ce au ei nevoie. Dacă cineva are nevoie doar de aspectul meu fizic, doar aia o să vadă în mine. Dacă vede că dincolo de aspectul fizic mai e și altceva, bravo lui! Când primesc complimente de genul acesta, la rândul meu fac un compliment și spun: îți mulțumesc că ai văzut acest lucru în mine!
N-am simțit-o pentru că activez într-un domeniu care este eminamente feminin. Suntem toate femei în gimnastica ritmică. Nu prea sunt bărbați decât poate în administrație, în conducere. N-am simțit o presiune. Cel mai tare m-a deranjat când, într-adevăr, poate unii vedeau doar «carcasa»… Poate mai aveam ceva de spus și nu mi se dădea ocazia să spun. Să se vadă că dincolo de carcasă mai e și altceva”, a declarat Deleanu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER