Kate Abdo, prezentatoarea faimoasă de la Sky Sports, este dispusă la lucruri nebunești și o cheamă în ring pe celebra Katie Price, pentru un meci de box care ar putea fi urmărit cu mare interes de tot mapamondul.
Cea mai în vogă prezentatoare a unui show sportiv și satiră, Kate Abdo, renumită în întreaga lume pentru că a schimbat lovituri amicale cu foștii mari fotbaliști Jamie Carragher, Micah Richards și Thierry Henry, a dezvăluit că Misfits Boxing i-a oferit debutul pe ring încă de vara trecută.
Decizia lui Kate Abdo de a urca în ring cu vedeta Katie Price nu este una întâmplătoare, ea fiind în momentul de față într-o relație cu Malick Scott, antrenorul campionului la categoria grea, Deontay Wilder. Kate și Malick s-au antrenat serios în ultima perioadă, fix pentru acest eveniment care urmează să se dispute în viitorul apropiat.
„Mi-au oferit o luptă, în august. Evident, sezonul de fotbal este greu pentru mine, călătoresc peste tot. Nu sunt niciodată acasă, așa că nu pot să mă antrenez constant. Dar, da, dacă aș face câteva luni de pregătire în LA înainte de a fi nevoită să lupt. Sigur aș fi pregătită”, a spus prezentatoarea TV.
Kate Abdo a început să se antreneze cât de cât atunci când s-a mutat la Los Angeles. Ea postează în mod regulat videoclipuri de box cu antrenorul și totodată partenerul său.
„Pur și simplu îmi place, am în mine microbul boxului. Am început să boxez acum câțiva ani, când m-am mutat în LA. Am găzduit câteva lupte pe Sky înainte de a mă muta în SUA și urma să continui să găzduiesc lupte. Deși nu am luptat la nivel profesionist, am fost și în jurul acestei lumi a boxului și am reușit chiar să o trăiesc puțin.
Așa că simt că m-a ajutat să fac ceea ce fac. Și cred că atunci când te antrenezi, vrei să ai un scop. Este tare să fii în sală tot timpul, dar pentru ce fac asta? Sunt o persoană orientată spre obiective și cred că din cauza asta”, a concluzionat Kate Abdo.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER