S-ar putea spune că cel mai bun job din lume este în București și este reprezentat de funcția de antrenor principal la Rapid, rol ocupat în prezent de Cristiano Bergodi, italianul în vârstă de 59 de ani care are în prezent în Giulești un salariu lunar de 15.000 de euro.
Lui Dan Șucu, acționarul majoritar al clubului alb-vișiniu, i s-a adus în atenție, mai în glumă, mai în serios, faptul că a reușit să creeze locul de muncă ideal prin modul în care își desfășoară el activitatea la Rapid, în sensul că antrenorul principal are un salariu foarte bun pentru nivelul financiar din România și, în plus, nu se află constant sub presiunea conducerii, așa cum se întâmplă de obicei la mai toate cluburile din Superliga.
În replică, proprietarul Mobexpert a spus că se bucură că răbdarea pe care el o arată în această activitate este apreciată și, de asemenea, a ținut să explice pe ce principii se bazează acest mod de lucru adoptat de el.
„Îmi pare bine. La unele cluburi e mai multă răbdare, la altele e mai puțină. Atunci când te uiți la un om, te uiți și la rezultat, dar și la modul cum e obținut. Eu nu sunt meșterul Manole, nu dărâm noaptea ce construiesc ziua.
Sigur că un club nu poate merge fără rezultate, e evident, dar domnul Bergodi are tot respectul nostru pentru modul în care se comportă și munca pe care o depune în club. Vor veni și rezultatele.
Am avut rezultate foarte bune, a venit o perioadă în care echipa a fost departe de a fi completă și acum așteptăm din nou rezultatele. Din punctul nostru de vedere, ceea ce am promis e exact ceea ce am făcut”, a spus Dan Șucu, potrivit digisport.ro.
De asemenea, cu aceeași ocazie, acționarul majoritar de la Rapid a explicat și cum se raportează el la felul în care lucrează ceilalți patroni de cluburi importante din Superliga.
Cel mai apropiat mă simt de Gică Hagi și cel mai diferit mă simt de domnul Becali. Astea sunt extremele, după părerea mea. Am relații corecte, normale, cu Neluțu Varga. N-am înțeles ce business desfășoară dânsul, dar pot să trăiesc și fără să știu. Anul acesta mi-a plăcut modul în care au restructurat nivelul de cheltuieli, păstrând și rezultatele. Mi s-a părut aproape miraculos. E un miracol să reduci costurile la jumătate, să vinzi de aproape 12 milioane, să vii cu 10 jucători noi… înțeleg că sunt lucruri foarte greu de realizat, din ce îmi spun oamenii mei”, a mai spus Dan Șucu, potrivit sursei citate anterior.
Cel mai apropiat mă simt de Gică Hagi și cel mai diferit mă simt de domnul Becali. Astea sunt extremele, după părerea mea. Am relații corecte, normale, cu Neluțu Varga. N-am înțeles ce business desfășoară dânsul, dar pot să trăiesc și fără să știu. Anul acesta mi-a plăcut modul în care au restructurat nivelul de cheltuieli, păstrând și rezultatele.
Mi s-a părut aproape miraculos. E un miracol să reduci costurile la jumătate, să vinzi de aproape 12 milioane, să vii cu 10 jucători noi… înțeleg că sunt lucruri foarte greu de realizat, din ce îmi spun oamenii mei”, a mai spus Dan Șucu, potrivit sursei citate anterior.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER