Cele 5 cuvinte rostite de Donald Trump imediat după ce a fost împușcat! Doar un miliardar excentric ca el putea să se gândească la asta după o tentativă de asasinat

SURSA FOTO: PROFIMEDIA
Vezi galeria foto - 5 poze

Cele 5 cuvinte rostite de Donald Trump (78 de ani) imediat după ce a fost împușcat în timpul unui discurs electoral din Pennsylvania au devenit virale pe toată suprafața planetei.

Candidatul la alegerile prezidențiale din SUA, din partea republicanilor, a fost la doar câțiva centimetri distanță de a fi ucis, însă cu toate acestea i-a păsat de un singur lucru în momentul în care a fost flancat de angajații de la securitate.

„Lăsați-mă să îmi iau pantofii”. Acestea sunt cele 5 cuvinte rostite de Donald Trump după ce a fost împușcat în ureche

Donald Trump, candidatul la președinția SUA din partea republicanilor, pentru alegerile din noiembrie 2024, a scăpat cu viață dintr-o tentativă de asasinat, care a avut loc în timpul unui discurs electoral din Pennsylvania.

Trump, care e cunoscut ca fiind un mare pasionat de sport, a urcat la pupitru și a început să vorbească în fața miilor de susținători ai săi, care îl încurajau cu diverse pancarte ridicate. Însă, la un moment dat, discursul miliardarului a fost oprit bursc de câteva focuri de arme. Într-o fracțiune de secundă, Trump a dus mâna la ureche și și-a dat seama că a fost atins de un glonț, după care s-a ascuns sub pupitru, înainte de a fi flancat de mai mulți angajați ai securității.

Din primele informații, un tânăr atacator a încercat să îl asasineze pe Donald Trump, însă lunetiștii din zonă au reacționat destul de rapid și au reușit să îl ucidă.

Dacă glonțul care l-a lovit pe Donald Trump ar fi avut o traiectorie cu doar câțiva centimetri mai înspre capul fostului președinte al SUA, atunci miliardarul și-ar fi putut pierde viața. În ciuda acestui detaliu evident, Donald Trump a avut o reacție incredibilă după ce a fost împușcat și cuvintele sale au ajuns să facă înconjurul întregii planete.

Așa cum se poate vedea în videoclipul de aici, la minutul 1:07, Donald Trump este preocupat să își ia încălțările înainte de a fi scos de pe scenă de forțele de ordine:

Lăsați-mă să îmi iau pantofii”, spune Trump.

Afaceristul repetă această propoziție de 4 ori, însă agenții de securitate nu îl iau în considerare și sunt preocupați doar să îl flancheze în continuare, pentru a-l putea apăra de alte potențiale focuri de armă. În cele din urmă, Trump își salută alegătorii, înainte de a fi scos de pe scenă.

Donald Trump face parte din WWE Hall of Fame

Donald Trump este cunoscut în întreaga lume pentru flerul pe care îl are în zona afacerilor, pentru aparițiile din televiziune și, nu în ultimul rând, pentru pasiunea pe care o are în ceea ce privește sportul.

Cel de-al 45-lea președinte din istoria Statelor Unite ale Americii face parte inclusiv din WWE Hall of Fame, după ce de-a lungul timpului a fost foarte apropiat de tot ce a însemnat wrestling.

În 2007, Trump a fost chiar la un pas să intre în ring și să se bată cu Vince McMahon, în ceea ce s-a marketat drept „bătălia miliardarilor”. În cele din urmă, fiecare a desemnat câte un luptător profesionist care să îi reprezinte și nu au mai asigurat spectacolul promis.

Publicat: 14 07. 2024, 11:45
Actualizat: 14 07. 2024, 11:46