Cesc Fabregas (32 de ani) a avut o reacție vehementă la adresa premierului britanic Boris Johnson, deoarece politicianul nu a închis încă școlile din cauza coronavirusului. Într-un mesaj postat pe Twitter, actualul fotbalist al lui AS Monaco spune că într-un final tot va fi sistat învățământul din Anglia, însă nu înțelege de ce Johnson nu îl oprește acum.
„Deci spui și recunoști că boala se va răspândi atât de mult în următoarele săptămâni sau luni, dar nu închizi școlile încă… Va trebui să le închizi până la urmă. De ce să nu o faci acum și să eviți probleme mai mari?”, a scris Fabregas, alături de hashtag-ul „să fim responsabili”.
"We are not, I repeat not, closing schools now" UK PM Boris Johnson says "the scientific advice" is that closing schools across the country "could do more harm than good" in tackling coronavirushttps://t.co/uwJOIBtUWY #CoronavirusPandemic pic.twitter.com/p4xvIBioJx — BBC News (UK) (@BBCNews) March 12, 2020
"We are not, I repeat not, closing schools now"
UK PM Boris Johnson says "the scientific advice" is that closing schools across the country "could do more harm than good" in tackling coronavirushttps://t.co/uwJOIBtUWY #CoronavirusPandemic pic.twitter.com/p4xvIBioJx
— BBC News (UK) (@BBCNews) March 12, 2020
Până în prezent în Anglia s-au raportat 590 de cazuri cu coronavirus, dintre care zece decese.
Callum Hudson-Odoi (19 ani) a fost pus sub carantină, după ce joi seară a fost depistat pozitiv cu coronavirus. Tânărul jucător nu se simțea bine încă de luni, acestuia interzicându-se să participe la antrenamente alături de echipă, ca măsură de precauție.
Astfel, partida de sâmbătă pe care Chelsea ar fi trebuit să o dispute, în deplasare, la Aston Villa, va fi anulată. Este de așteptat ca întreg campionatul din Anglia să fie sistat.
„Este de așteptat ca cei care nu au avut contact cu Callum să se întoarcă la treabă în următoarele zile. Anumite părți ale bazei de pregătire vor fi închise, însă stadionul Stamford Bridge și alte facilități ale complexului de antrenament vor funcționa normal.
Callum a prezentat simptomele unei răceli ușoare luni dimineață și a lipsit de la antrenament, ca măsură de precauție. Aseară a venit rezultatul care a relevat faptul că are coronavirus, astfel Callum a fost pus sub auto-izolare. În ciuda faptului că suferă de coronavirus, Callum se simte bine și abia așteaptă să se întoarcă pe teren, cât de curând este posibil”, au anunțat reprezentanții clubului Chelsea, conform metro.co.uk.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER