CFR Cluj a început cu dreptul amicalele verii. Campioana a obținut prima victorie în perioada de pregătire. Primul 11 aliniat de Petrescu

CFR Cluj a disputat marți, 18 iunie, începând cu ora 18:00, primul amical al verii. Campioana României s-a întâlnit cu formația FC Orenburg. Partida s-a încheiat 1-0 pentru ardeleni, după ce Damjan Djokovic a punctat în minutul 31 al meciului.

Echipa de start: Arlauskis – Susic, Vinicius, Boli, Camora – Bordeianu, Djokovic, Culio – Costache, Omrani, Păun

Rezerve: Vâtcă, Peteleu, Burcă, Mureșan, Radu Andrei, Ioniță, Luis Aurelio, Hoban, Itu, Mailat, Rondon, Petrila, Horj

Marți, 18 iunie, CFR Cluj și-a aflat și primul adversar din drumul spre grupele Ligii Campionilor. Echipa pregătită de tehnicianul Dan Petrescu o va întâlni pe campioana Kazahstanului în ultimii cinci ani, Astana, în primul tur preliminar.  Primul meci se va juca la Astana, pe 9 sau 10 iulie. 

Dacă CFR Cluj va trece de Astana, în turul al doilea ar putea deveni cap de serie pentru că gruparea din Kazahstan este cap de serie, iar ardelenii vor evita adversari cu greutate, ca Celtic, Copenhaga, Dinamo Zagreb, Ludogorets sau Steaua Roșie Belgrad.

 

 
 
Publicat: 18 06. 2019, 20:18
Actualizat: 18 06. 2019, 20:19