Cibi, file de poveste

Pavel Șodincă, un stâlp sentimental al fotbalului arădean, multă vreme corespondent al vechiului Sportul, organizează astăzi, pe speze proprii, comemorarea unui sfert de secol de la dispariția unui înțelept. E vorba de Coloman Braun – Bogdan, zis, după vrere, nea Cibi sau Cibi baci.

Nea Cibi a jucat în Arad, în Franța și la Juventus București. A antrenat Juventus, Sportul, Jiul, Rapid, CCA, Dinamo, UTA, Poli Timișoara, echipa națională. A fost consilier al FRF.
Printr-o potriveală agreabilă, comemorarea de azi coincide cu tradiționalul derby dintre Poli și UTA, două formații pe care el le-a iubit și șlefuit cu pasiune. Dacă printr-un miracol ar reînvia azi, ce ar constata bătrânul magistru? Frunzărind ziarele, scrutând sticla televizorului, ar pricepe că fotbalul nostru s-a învârtoșat, biciuit de grabă, agresivitate și bani indecent de mulți. Că locul vechilor baroni autentici, ca Neumann, patronul său, a fost luat de alții, de mucava, îmbogățiți misterios, în câțiva ani, nu în câteva generații, ca cei veritabili. Că suporterii au devenit vulgari și violenți. Că Poli – UTA, din această sâmbătă, la care sigur s-ar uita din vârful tribunei, opune o echipă gazdă pe val uneia la fel de dragi. Încropită din praful de pe tălpile lui Petschovschi, Vaczi, Farmati, Domide, ajunsă ciuca bătăilor, târnosită prin beciul clasamentului.

Să ne trăiești mulți ani în amintire, Cibi baci!

Publicat: 15 03. 2008, 00:12
Actualizat: 15 03. 2008, 01:39