Cina cea de taină a milionarilor care au scris istorie la Rapid. În ziua în care Dan Șucu l-a atacat, Dinu Gheorghe s-a întâlnit cu George Copos și Mircea Lucescu în hotelul afaceristului cu o avere de peste 200.000.000 de euro. EXCLUSIV

  • Publicat:

La restaurantul hotelului InterContinental Athenee Palace, proprietatea lui George Copos, a avut loc preț de câteva ceasuri o întâlnire secretă. Participanții? Dinu Gheorghe, fost președinte al celor de la Rapid, Mircea Lucescu, omul care în trecut a adus titlul în vitrina echipei giuleștene, și George Copos, cel care a finanțat trupa „vișinie”.

Coincidență sau nu, întrunirea celor care au scris istorie la Rapid s-a produs în ziua în care în mediul online Dan Șucu a fost „exploziv” la adresa unora care au condus clubul de sub Podul Grant, dar care au lăsat datorii uriașe, de trei milioane de euro.

Întâlnire Dinu Gheorghe – George Copos – Mircea Lucescu într-un stabiliment de cinci stele, chiar în ziua în care Dan Șucu l-a distrus pe fostul președinte al clubului Rapid

Printre nominalizații lui Dan Șucu a fost și Dinu Gheorghe, care judecând după imaginile realizate de fotoreporterii ProSport, nu a părut foarte afectat. I-a oferit totuși replica omului de afaceri, în rest, alături de Lucescu și Copos, a fost cu totul un zâmbet, iar vinul de calitate a curs. Dinu Gheorghe are o relație strânsă de prietenie cu Mircea Lucescu, dar și George Copos, om de afaceri cu o avere de circa 200 de milioane de euro.

Dacă Dan Șucu și Dinu Gheorghe duc acum un „război” al declarațiilor, Mircea Lucescu este cel care-i poate face să treacă peste disensiuni. Selecționerul României e prieten apropiat cu Dinu Gheorghe și George Copos, având o amiciție de zeci de ani, dar e privit și ca un sfătuitor de către omul de afaceri care „pompează” acum milioane de euro la Rapid. „În mod curent, pe partea sportivă, pentru că îmi trebuie și mie o competență suplimentară, mă consult foarte des, cât pot de mult, cu oameni pe care îi respect. Cu cineva cum este domnul Mircea Lucescu îmi face multă plăcere să vorbesc. El mi-a spus lucruri care mă pot ajuta să cresc valoarea Rapidului. Mi-a explicat toată gândirea lui în ceea ce privește cantonamentele și modul în care se face ca o echipă să funcționeze. Mi-a făcut mare plăcere să vorbesc cu oameni care au construit toată viața lor” declara Dan Șucu despre Mircea Lucescu, potrivit canalului oficial de youtube al FC Rapid București.

De unde au pornit contrele Dan Șucu – Dinu Gheorghe

Dan Șucu a atins mai multe subiecte în prima parte a videoului postat pe canalul de youtube al Rapidului, iar una dintre declarații a stârnit un răspuns dur. „…Domnul Dinu Gheorghe, domnul Zota, care au distrus ce s-a întâmplat în Rapid în anii anteriori. Acum vin să ne învețe cum putem să rezolvăm orice problemă. Este fără sens. Nenorocirile lor ne-au costat peste 3 milioane de euro”, a spus Dan Șucu.

Simțindu-se ofensat, fostul președinte a tunat. „Pentru mine, Șucu nu înseamnă nimic în fotbal. Că investește, bravo, dar ca performanță e zero. Nu știu ce vrea Șucu de la mine. Dacă bagi atâția bani ca prostul, înseamnă că nu te pricepi”, a spus Dinu Gheorghe despre Dan Șucu.

Trofee ale clubului Rapid cu George Copos ca patron: două titluri (1999 şi 2003), patru Cupe ale României (1998, 2002, 2006, 2007), patru Supercupe (1999, 2002, 2003, 2007), o Cupă a Ligii (1994)

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Iulia Vântur, EVACUATĂ în grabă cu SECURITATE! Prețul pus pe capul lui Salman Khan de cel mai mare interlop din India!
Iulia Vântur, EVACUATĂ în grabă cu SECURITATE! Prețul pus pe capul lui Salman Khan de cel mai mare interlop din…
La 38 de ani, e încă ”un pachet de mușchi”, dar a luat decizia! ”Nu realizam că sunt praf”. E de 5 ori campion al României
La 38 de ani, e încă ”un pachet de mușchi”, dar a luat decizia! ”Nu realizam că sunt praf”. E…
România, lovită de lapoviță și ninsoare! Meteorologii au emis un avertisment de ultimă oră
România, lovită de lapoviță și ninsoare! Meteorologii au emis un avertisment de ultimă oră
E gata! FCSB a plătit 250.000€ și a concretizat transferul
E gata! FCSB a plătit 250.000€ și a concretizat transferul
Surpriză uriaşă a lui Lucescu! Fotbalistul pe care intenţionează să-l convoace în premieră la naţională
Surpriză uriaşă a lui Lucescu! Fotbalistul pe care intenţionează să-l convoace în premieră la naţională
Actrița care s-a transformat total! A slăbit ENORM și arată BESTIAL la 43 de ani. Imagini incendiare
Actrița care s-a transformat total! A slăbit ENORM și arată BESTIAL la 43 de ani. Imagini incendiare
Vin ninsorile! Slăbirea VORTEXULUI aduce o iarnă grea de timpuriu
Vin ninsorile! Slăbirea VORTEXULUI aduce o iarnă grea de timpuriu
Dan Şucu a clarificat situaţia lui Marius Şumudică înaintea partidei dintre Rapid şi Farul:
Dan Şucu a clarificat situaţia lui Marius Şumudică înaintea partidei dintre Rapid şi Farul: "Aş vrea să terminăm cu orice…
BANCUL ZILEI. Bulă: – Vreau să-mi tatuați numele iubitei mele acolo, jos!
BANCUL ZILEI. Bulă: – Vreau să-mi tatuați numele iubitei mele acolo, jos!
La 10 ani, Mihai a parcurs 40 de km pentru a colecta PET-uri şi a-şi lua o trotinetă. Bunicii, în lacrimi după ce a fost luat de lângă ei
La 10 ani, Mihai a parcurs 40 de km pentru a colecta PET-uri şi a-şi lua o trotinetă. Bunicii, în…
S-a întâmplat CU ADEVĂRAT! Cine I-A FURAT creierul lui Einstein după moarte
S-a întâmplat CU ADEVĂRAT! Cine I-A FURAT creierul lui Einstein după moarte
Suma uriaşă primită de David Popovici de la statul român. Este de 5 ori mai mare decât cadoul primit de la Ion Ţiriac
Suma uriaşă primită de David Popovici de la statul român. Este de 5 ori mai mare decât cadoul primit de…
Doliu în sport! Un APROPIAT al lui Mircea Lucescu a MURIT
Doliu în sport! Un APROPIAT al lui Mircea Lucescu a MURIT
Se suspendă pe loc. Mașinile care nu trec ITP-ul: Sunt considerate o defecțiune majoră
Se suspendă pe loc. Mașinile care nu trec ITP-ul: Sunt considerate o defecțiune majoră
"E primul pas spre un război mondial". Cei 10.000 de soldați din Coreea de Nord trimiși în Ucraina ar putea…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Nintendo a dezvăluit un ceaș deșteptător: Cum arată și cât costă Nintendo Sound Clock Alarmo
Nintendo a dezvăluit un ceaș deșteptător: Cum arată și cât costă Nintendo Sound Clock Alarmo
ÎPS Teodosie le spune oamenilor să nu asculte de doctori în zilele de post. „Medicul nu are o pregătire duhovnicească”/
ÎPS Teodosie le spune oamenilor să nu asculte de doctori în zilele de post. „Medicul nu are o pregătire duhovnicească”/…
Apa tonică iese pozitiv la un eventual DrugTest? Sfatul unui doctor
Apa tonică iese pozitiv la un eventual DrugTest? Sfatul unui doctor
Valeriu Pavel Dan s-a stins din viață la vârsta de 53 de ani. Celebrul actor s-a prăbușit în plină stradă
Valeriu Pavel Dan s-a stins din viață la vârsta de 53 de ani. Celebrul actor s-a prăbușit în plină stradă
×