Dănuț Lupu a fost așteptat la aeroport de mai mulți polițiști, care l-au încătușat pe fostul fotbalist.
Dănuț Lupu a fost condamnat la 7 luni și 10 zile de închisoare cu executare și a fost așteptat de o trupă serioasă de polițiști pe aeroport, care l-au încătușat pentru a-l duce în spatele gratiilor.
Președintele lui CFR Cluj Cristi Balaj, spune că forțele de ordine nu au procedat corect și că ar fi creat acest „spectacol odios” doar pentru deliciul presei și al publicului. Oficialul formației din Gruia susține că, în condițiile în care Dănuț Lupu a revenit voluntar în țară și a anunțat că se predă, ar fi fost suficient să fie așteptat „de o polițistă de 120 de kilograme”.
„Am văzut imaginile acelea cu Dănuț Lupu la aeroport și consider că exagerăm. Nu e «fair» (n.r. corect) ca să facem asemenea diferențe în România și să creăm acest spectacol odios din punctul meu de vedere și să tratăm diferit lucrurile.
Nu punem cătușele la unii pe care îi ducem pentru că au o anumită vârstă sau pentru că probabil au avut anumite funcții atunci când îi prindem într-un flagrant sau atunci când îi aducem la penitenciar.
Însă la cei pentru care trebuie să facem spectacol și care vin să se predea, pentru că el a anunțat, polițiștii l-au luat pentru că a venit el la ei și nu invers. Să vii să pui cătușele pe mână știind că este un spațiu cu mulți oameni, că așteaptă presa… Păi omul ăla a venit să se predea.
Și un polițist era suficient să stea lângă el, să meargă împreună la penitenciar. O polițistă de 120 de kilograme dacă există așa ceva, puteau să o pună pe ea, mergea lângă Lupu pentru că omul a venit să se predea și s-a ținut de cuvânt așa cum a promis.
Dezamăgit e puțin spus, m-a scârbit. Să se înțeleagă că aceste lucruri nu mai funcționează. Omul a venit să se predea. Puteau să-l ia, dacă tot au vrut să-i pună cătușele, de pe scara avionului, pentru că ar fi primit acceptul, și să-l ducă la penitenciar dacă tot a fost așa mare pericol. Urât!”, a spus Cristi Balaj, potrivit Fanatik.
Dănuț Lupu l-a atacat în mai multe rânduri, de-a lungul timpului, pe Gică Hagi, dar „Regele” spune că regretă situația în care a ajuns fost său coleg de la echipa națională.
„200%, deci 200% (n.r. îi pare rău). E un fost coleg de-ai mei, cu care am stat împreună. Îmi pare nespus de rău că i s-a întâmplat lucrul ăsta.
Trece printr-o perioadă pe care nimeni o dorește. Nimeni! E ultimul lucru la care se gândește fiecare: «Aoleu, să nu ajung acolo».
Îmi pare foarte rău. Sper să treacă peste lucrul ăsta foarte rapid. Să vină, să fie liber, să iasă și să fie cu noi. Nu, niciodată. Ce să am? Am fost colegi, am jucat, am fost câteodată rivali. Pur și simplu, din punctul meu de vedere, nu am avut nimic, niciodată. Respect total, o zic fără nicio problemă. Am spus că nu mă supăr pe niciun coleg de-al meu.
Fiecare e liber să zică, nu înseamnă că e și adevărat. Fiecare poate să zică lucruri, fiecare poate să comenteze în felul lui, fiecare e liber. Eu n-am cum să mă supăr niciodată pe un fost coleg.
Îi doresc să treacă foarte repede și să aibă puterea să treacă peste. Să fie liber și să muncească pentru fotbal, să facă lucruri pentru fotbal”, a spus Gică Hagi, potrivit sursei citate mai sus.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER