Cine moștenește averea uluitoare a lui Alain Delon. Actorul pasionat de sport a stabilit clar cum se va împărți imperiul de 300.000.000 de euro

Redactor:
Ion Filip
Cine moștenește averea uluitoare a lui Alain Delon. Actorul pasionat de sport a stabilit clar cum se va împărți imperiul de 300.000.000 de euro
  • Publicat:
  • Actualizat:

Celebrul actor francez Alain Delon a decedat la vârsta de 88 de ani, iar acesta a avut grijă să își împartă din timp averea colosală de 300.000.000 de euro.

Marele artist a reușit să își clădească un adevărat imperiu financiar de-a lungul carierei sale pline de succes, iar sumele pe care le-a adunat sunt impresionante de-a dreptul, dat fiind în primul rând faptul că a activat într-o perioadă în care banii nu zburau la fel ca în vremurile din prezent.

Acesta a hotărât ca toată averea lui să fie moștenită de trei dintre copiii săi, însă aceștia nu vor primi părți egale, după cum a hotărât Alain Delon.

Averea colosală a lui Alain Delon, de 300.000.000 de euro, va fi împărțită de trei dintre copiii săi

Alain Delon a plecat dintre noi în cursul zilei de duminică, iar în urma lui rămâne o avere uriașă. Valoarea acesteia nu se cunoaște cu exactitate, dar unele publicații internațioonale susțin că valoarea imperiului financiar construit de francez în perioada în care era, probabil, cel mai cunoscut actor de pe mapamond, se ridică la 300.000.000 de euro.

Cu mult înainte de a muri, artistul a hotărât ca averea să se împartă între trei dintre copiii săi, care nu vor primi, însă, părți egale.

Fiica sa Anouchka va moșteni jumătate din banii lăsați de Alain Delon, pe când fiii săi Alain-Fabien și Anthony vor primi câte 25 de procente.

Fostul mare actor nu s-a limitat la banii încasați în urma producțiilor cinematografice în care a apărut, fiind hotărât să își mărească averea și intrând în alte domenii. A fost director de filmări, producător, dar și colecționar de artă, investitor și proprietar de terenuri.

Se pare că doar parfumurile și tablourile pe care le avea în posesie ar valora milioane de euro.

În vara anului trecut, spre exemplu, a reușit să acumuleze câștiguri de 8 milioane de euro în urma unei licitații unde a scos la vânzare mai multe obiecte de colecție pe care le avea în proprietate.

Primele sale lovituri financiare au venit, însă, din actorie. Între 1960 și 1980 a apărut în numeroase pelicule și a fost remunerat, pentru fiecare dintre acestea, cu câte un milion de franci – echivalentul a un milion de euro în zilele noastre.

Alian Delon a fost un mare fan al sportului, în principal al Formulei 1 și al boxului.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
EXCLUSIV | Cine este noul ”Burlac”? Am aflat toate detaliile show-ului: ”S-au înscris la casting și 27 de bărbați pentru mine”
EXCLUSIV | Cine este noul ”Burlac”? Am aflat toate detaliile show-ului: ”S-au înscris la casting și 27 de bărbați pentru…
Ilie Dumitrescu a auzit ce jucător a transferat Rapidul și a reacționat: ”E ‘out of this world’!”
Ilie Dumitrescu a auzit ce jucător a transferat Rapidul și a reacționat: ”E ‘out of this world’!”
Mama lui Gabriel Vasiliu rupe tăcerea, după ce nora ei a fost ucisă în Olanda! Femeia face primele dezvăluiri despre crima halucinantă. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu Ana-Maria
Mama lui Gabriel Vasiliu rupe tăcerea, după ce nora ei a fost ucisă în Olanda! Femeia face primele dezvăluiri despre…
Patronul american al Parmei are planuri mărețe cu Man și Mihăilă! Anunțul lui Kyle Krause
Patronul american al Parmei are planuri mărețe cu Man și Mihăilă! Anunțul lui Kyle Krause
Ce s-a ales de Alina Plugaru! E de nerecunoscut acum, după ce s-a retras definitiv din industria pentru adulți. Din ce își câștigă banii
Ce s-a ales de Alina Plugaru! E de nerecunoscut acum, după ce s-a retras definitiv din industria pentru adulți. Din…
Simona Halep, prima apariţie alături de noul iubit. Primele reacţii ale fanilor: "Să te bucuri de acest timp!”
Simona Halep, prima apariţie alături de noul iubit. Primele reacţii ale fanilor: "Să te bucuri de acest timp!”
BANCUL ZILEI. Bulă vorbește la telefon cu soția: - Acum sunt în pat cu o braziliancă superbă!
BANCUL ZILEI. Bulă vorbește la telefon cu soția: - Acum sunt în pat cu o braziliancă superbă!
Ciclonul a lovit din nou pe litoral. Localnicii din Vama Veche s-au temut de un nou dezastru
Ciclonul a lovit din nou pe litoral. Localnicii din Vama Veche s-au temut de un nou dezastru
Ce s-a întâmplat înainte? Momentul în care primul avion lovește pe 11 septembrie
Ce s-a întâmplat înainte? Momentul în care primul avion lovește pe 11 septembrie
Ion Ţiriac, un nou gest uriaş după ce le-a dat medaliaţilor olimpici maşini de peste 1 milion de euro: Am bani peste poate
Ion Ţiriac, un nou gest uriaş după ce le-a dat medaliaţilor olimpici maşini de peste 1 milion de euro: Am…
Pepe, TERORIZAT de Raluca Pastramă. Ce îi face soția, deși au divorțat. Așa se răzbună pe el după ce fiicele ei au plecat de la ea
Pepe, TERORIZAT de Raluca Pastramă. Ce îi face soția, deși au divorțat. Așa se răzbună pe el după ce fiicele…
Ordinul UE care intră în vigoare în toate statele. România e obligată. Se aplică din 1 ianuarie
Ordinul UE care intră în vigoare în toate statele. România e obligată. Se aplică din 1 ianuarie
„Patru cuie cu patru scânduri
„Patru cuie cu patru scânduri" Primele declarații ale Șacalului sunt terifiante! Filmul tragediei pas cu pas
A murit maestrul naiului din România! Artistul s-a stins din viață după ce a făcut infarct
A murit maestrul naiului din România! Artistul s-a stins din viață după ce a făcut infarct
Sony a anunțat PlayStation 5 Pro. PREȚUL și data lansării
Sony a anunțat PlayStation 5 Pro. PREȚUL și data lansării
Cristiano Ronaldo îl critică dur pe Erik ten Hag, managerul lui Manchester United
Cristiano Ronaldo îl critică dur pe Erik ten Hag, managerul lui Manchester United
Sforăitul te poate lăsa fără permis auto? Boli care duc la anularea dreptului de a conduce
Sforăitul te poate lăsa fără permis auto? Boli care duc la anularea dreptului de a conduce
Asia Express, sezon 7. Cine părăsește competiția. Betty Salam și Cătălin Vișănescu au fost eliminați pe 11 septembrie 2024
Asia Express, sezon 7. Cine părăsește competiția. Betty Salam și Cătălin Vișănescu au fost eliminați pe 11 septembrie 2024
×