Dumitru Dragomir, fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal, are o avere colosală, însă tot imperiul său de peste 100 de milioane de euro va fi moștenit de trei bărbați.
„Oracolul din Bălcești” știe ce se va întâmpla cu averea sa după ce nu o să mai fie pe această lume, iar acesta este sigur că toți banii săi vor rămâne pe mâini bune.
Pe final de 2023, Dumitru Dragomir, fiul său Bogdan și cei doi nepoți, Robin și Bogdan Călin, au făcut dezvăluiri din interiorul familiei fostului președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal.
„Am ales fotbalul pentru că am trăit toată viața doar în fotbal. Și bunicul, și tata. Am avut prima minge de când m-am născut, una maro, cu șiret, de-aia de demult. Mă jucam prin casă cu ea. La 5 ani m-am dus la Dinamo, la domnul Mirea. Era aproape de casă. Apoi, ușor-ușor am crescut și am urcat.
Un moment deosebit a fost debutul la seniori care s-a întâmplat în tricoul Rapidului. Era un meci la Mioveni, cu domnul Mihai Iosif antrenor, și am intrat pe final în locul lui Sefer. A fost ireal debutul, nu mă așteptam, dar îmi pare rău că a fost în pandemie și nu erau fani în tribună. Mai ales că se știe ce atmosferă fac fanii Rapidului. Apoi s-a desființat echipa a doua și am plecat la Voluntari, unde mă simt foarte bine.
Până la 10 ani cred că am stat mai mult la bunici acasă decât la părinți. Pentru că bunicilor mei nu le plăcea să le zic buni și tataie, mi-au zis să le zic pe nume. Dar eu nu puteam să spun Vica și Miti, așa că le-am spus Pica și Piti… Și așa le-a rămas numele”, povestește Bogdan Călin, nepotul lui Dumitru Dragomir, conform Fanatik.
Întrebat în legătură cu cadourile pe care Dumitru Dragomir le oferă nepoților, Bogdan a dezvăluit: „Despre cadouri deosebite de Crăciun? Aaa, îmi amintesc un tricou pe care mi l-a adus Piti de la Roma, cu toate autografele jucătorilor, de la Totti la De Rossi, la Gervinho. Ceva de vis!”, iar Dumitru Dragomir a intervenit.: „Am fost la un meci al Romei cu Mircea Sandu parcă, iar după partidă știu că l-am primit cu dedicație de la președintele italienilor. I l-am adus lui Bogdan și s-a bucurat foarte tare. Și acum are tricoul pus deoparte”.
Robin și Bogdan Călin, cei doi nepoți ai lui Dumitru Dragomir, au dezvăluit ce sfaturi au primit de la fostul președinte al LPF, iar cei doi au dovedit că au o relație apropiată cu bunicul lor.
„Mi-a zis întotdeauna să încerc să ajung ce-mi doresc. Dacă vreau să fiu fotbalist, să fac fotbal! Dacă nu-mi doresc asta cel mai mult, atunci să nu pierd timpul. Asta mi-a spus mereu: să fac ce-mi place și să dau totul pentru pasiunea mea”, a povestește Robin.
„Ne-a crescut în așa fel încât să facem totul ca să reușim ce dorim. Educația noastră a fost în așa fel încât să ne ghideze în viață. Nu ne-a spus niciodată «fă aia» sau «fă cealaltă». Părinții și bunicii ne-au crescut arătându-ne drumul bun și corect. Cu dragoste pentru familie, cu muncă, cu corectitudine”, a spus și Bogdan Călin.
Dumitru Dragomir are o relație extrem de apropiată cu cei doi nepoți ai săi, iar fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal profită de fiecare ocazie ca să îi urmărească la „treabă” pe cei doi tineri fotbaliști.
„Mă duc peste tot să-i văd. Pe coclauri, pe frig, oriunde, prin toate comunele. E normal. Sunt sângele meu! Nu există dragoste mai mare pe pământ decât dragostea de nepoți”, a spus Dumitru Dragomir.
„Sâmbătă dimineața de obicei mergem la Robin, după care plecăm la meciul lui Bogdan care e cu FC Voluntari 2 în seria de Călărași, Constanța. Cam două ore dus, două ore întors, plus meciul. E sâmbăta noastră. Apoi abia aștept lunea să mă odihnesc”, a spus Bogdan, fiul lui Mitică Dragomir.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER