Cine transmite la TV Superbowl 2024. Finala NFL între Kansas City Chiefs și San Francisco 49ers se vede aici!
Super Bowl LVIII, finala Campionatului Nord-American de Fotbal (NFL) se va juca duminică, 11 februarie, la ora locală 18:30, adică luni, ora 01:30, ora României. E prima dată când Super Bowl are loc la Las Vegas, duelul dintre Kansas City Chiefs și San Francisco 49ers urmând a se desfășura pe Allegiant Stadium.
În România marele meci se va putea urmări live pe canalul Digi Sport 1, de la ora 01:30.
Cine transmite la TV Superbowl 2024. Unde se vede finala Kansas City Chiefs – San Francisco 49ers
Kansas City Chiefs, campioana, e condusă de fundaşii Patrick Mahomes şi Travis Kelce, cel din urmă fiind într-o relație cu celebra artistă Taylor Swift. De partea cealaltă, San Francisco 49ers luptă pentru trofeu condusă de lideri ca Brock Purdy şi Christian McCaffrey.
Advesarele de la Super Bowl 2024 s-au mai duelat și în 2020, iar Chiefs a câștigat. De asemenea, trupa din Kansas caută să-i egaleze pe cei de la New England Patriots, care au câștigat trofeul de două ori consecutiv. Chiefs s-a impus anul trecut în Super Bowl, iar Patriots a triumfat în 2003 și 2004.
- În SUA meciul va fi transmis de CBS, în streaming prin Paramount Plus, şi pe aplicaţia sau site-ul NFL Network
Usher, show la pauza Super Bowl
Usher, starul R&B, va cânta la pauza show-ului din Las Vegas. „Este o onoare de-o viaţă să bifez în sfârşit o reprezentaţie la Super Bowl de pe lista mea de dorinţe. Abia aştept să aduc lumii un spectacol diferit de tot ce au mai văzut de la mine până acum”, a spus Usher. Dar pe scenă vor performa și alții, ca Post Malone sau Andra Day. E posibil ca în tribune să fie și Taylor Swift, care de obicei asistă la meciurile iubitului ei, dar acum e angrenată într-un concert în Japonia și nu se știe dacă poate reveni la timp pentru a asista la Super Bowl.
30 de secunde de publicitate la Super Bowl costă 7 milioane de dolari
Producătorii Super Bowl au anunțat că evenimentul e sold out și pentru al doilea an la rând un spot publicitar de 30 de secunde va costa șapte milioane de dolari.
Prețul reclamelor a crescut constant, în 2004 la Super Bowl un clip publicitar costând 2.2 milioane de dolari.
Specialii estimează că în scurt timp un spot de 30 de secunde va ajunge să coste zece milioane de dolari, mai ales că evenimentul generează o audiență de ordinul sutelor de milioane de telespectatori.
Drepturile TV valorează peste șase miliarde de dolari, suma fiind plătită de trei televiziuni CBS, Fox și NBC.
- 70.000 de dolari costă un bilet la VIP la Super Bowl 2024