Ciprian Marica, descriere neașteptată despre Adrian Mutu: „Avea sânge în instalație, lua decizii! Băi, te-ai schimbat de când ești antrenor”

Ciprian Marica i-a făcut o descriere neașteptată lui Adrian Mutu, cel care i-a fost coleg o lungă perioadă de timp la echipa națională.

Acționarul Farului Constanța a remarcat o schimbare majoră în atitudinea „Briliantului” față de perioada în care era fotbalist.

Ciprian Marica i-a făcut o descriere neașteptată lui Adrian Mutu

Marica susține că Mutu a devenit un tip mult mai liniștit și nu mai are aceeași personalitate explozivă care-l caracteriza în tinerețe.

„Mie mi se pare că Mutu s-a schimbat foarte mult. Și, dacă iarăși încerc să-l înțeleg, că a ajuns antrenor și viața asta de antrenor te schimbă…

Mutu avea sânge în instalație, lua decizii și era războinicul luminii, lucru pe care nu-l mai văd la el! Îi spuneam și la Rapid, și la echipa națională, «Bă, te-ai schimbat, nu te mai văd, nu mai ești tu»”. El încerca să-mi explice. E ceva la școala de antrenori, ceva îi schimbă”, a spus Ciprian Marica, în podcastul Anamariei Prodan.

Marele regret al carierei lui Ciprian Marica

În cadrul aceluiași interviu, Marica a recunoscut și care este cel mai mare regret al carierei sale. Pe când evolua în Bundesliga, la Schalke, fostul atacant a avut o propunere de la Chelsea, unde antrenor era la vremea respectivă Jose Mourinho, dar mutarea nu s-a materializat.

„Regret că am mers la două capete, ca să zic așa. Îmi aduc aminte că era vorba despre Schalke și de Chelsea. Mă sunase Mourinho și am zis că merg la Chelsea. Schalke îmi oferise prelungirea contractului cu încă trei ani și am ales Chelsea.

M-am dus după cioara de pe gard, fără să iau ce aveam în mână. Am pierdut la final pentru că Chelsea l-a luat pe Samuel Eto’o în ultima zi de transferuri, nu pe mine. Regret”, a mai spus Ciprian Marica.

Publicat: 11 12. 2023, 22:05