CNI, anunț de ultimă oră privind Sala Polivalentă de 10.000 de locuri de la Iași

Compania Națională de Investiții (CNI) a lansat, joi, licitația pentru construirea Sălii Polivalente de la Iași.

Valoarea estimată a proiectului se ridică la 330,1 milioane lei, fără TVA. Proiectul va fi finanțat prin Programul național de construcții de interes public sau social, subprogramul săli de sport.

Sală Polivalentă de aproape 10.000 de locuri, la Iași

Durata de realizare a investiției este de 24 de luni, iar perioada de garanție va fi de 5 ani. Termenul limită de depunere a ofertelor este 1 noiembrie. Licitația este una de lucrări, proiectul tehnic fiind deja întocmit (și revizuit) în baza unui contract distinct.

Polivalenta de la Iași, al cărei teren principal va avea dimensiunile de 60 metri x 30 metri, va fi folosită în permanență ca bază de antrenament pentru sportivi (handbal, baschet, volei etc.) și va avea o capacitate maximă de 9.623 de persoane.

Va avea o arie construită de 12.926,80 metri pătrați, un regim de înălțime D+P+2E+E3 (parțial) și o înălțime maximă de 29 de metri.

Sală de antrenament în apropierea Polivalentei

Sala va avea multiple facilități de servire pentru public, spații comerciale, garderobe, grupuri sanitare, puncte de prim ajutor, terase exterioare etc. Lângă clădirea principală va fi construită o sală de antrenament cu o arie construită de 1.832,60 metri pătrați și cu o capacitate maximă de 110 persoane. În cadrul complexului vor fi amenajate și terenuri sportive în aer liber cu o suprafață totală de 1.666 de metri pătrați.

Complexul sportiv va include străzi pe o suprafață de 5.860 metri pătrați, parcări pe 3.267,50 metri pătrați, alei pietonale pe 11.230 metri pătrați și spații verzi pe 59.249,70 metri pătrați.

Publicat: 20 09. 2024, 12:38