Sfătuitorul lui Călin Georgescu, Eugen Sechila, ar avea legături cu ultrașii radicali care au fost în centrul unor momente cu scandal la meciurile naționalei României.
Eugen Sechila este lider al mișcării neolegionare și un susținător fervent al ideologiei legionare. De-a lungul timpului, Sechila a fost prezent la numeroase manifestații, alături de ultrașii grupurilor radicale care frecventau meciurile echipei naționale.
În ciuda acestor dovezi, Călin Georgescu neagă orice legătură cu Mișcarea Legionară.
„Asociația Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei” este o mișcare strâns legată de mai multe grupuri naționaliste care generează tensiuni la meciurile echipei naționale de fotbal. Liderul organizației este Eugen Sechila, alături de soția sa Elena Puiu.
Potrivit GSP, în luna decembrie a anului 2022, Eugen Sechila a participat la un eveniment în care s-au implicat activ grupurile de ultrași și mulți membri ai partidului AUR. Este vorba despre protestul împotriva demolării statuii lui Mircea Vulcănescu din București, acesta fiind cunoscut pentru implicarea sa în crimele comise de guvernul Ion Antonescu.
„Vin să le spun celor care au luat această decizie scârbavnică să gândească bine, să se socotească pe ei înșiși.
Ideile lor nu sunt de sorginte omenească. Ele sunt de sorginte demonică. Iuda nu este doar un personaj istoric, este un duh, este un demon, iar cei care poartă aceste sorginte își asumă o justiție imanentă, care iese din propriile lor acte și se termină la ștreang, asemenea lui Iuda cel istoric”, spunea pe atunci Eugen Sechila.
Politicianul Călin Georgescu spune că vrea să desființeze băncile străine din România.
„Dorinţa mea şi voinţa mea totală este să avem 80% bănci româneşti şi 20% bănci străine. Totul este făcut în aşa fel în România care să devină un teren de încercare. Aşa a fost şi pentru bănci şi pentru sistemul bancar. Păi, dacă astăzi în România, avem peste 90% străine ce discută CSAT-ul?
Noi nu avem bănci românești (n.r România are cinci bănci cu capital românesc, inclusiv BNR). Dorinţa mea şi voinţa mea totală este să avem 80% bănci româneşti şi 20% bănci străine”, a precizat candidatul independent Călin Georgescu, la Realitatea TV.
Românii vor ieși, din nou, la vot, duminică, 8 decembrie, pentru a vota candidatul pe care și-l doresc în funcția de Președinte al României.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER