Președintele Federației Române de Culturism, Gabriel Toncean, a trecut prin momente grele în concediul de pe litoral: familia acestuia s-a ales cu enterocolită.
Toncean a povestit experiența prin care a trecut, revoltat fiind de drumul foarte lung și de prețurile foarte mari.
Cuplul are trei copii: Eric (4 ani), Maura (10 ani) și micuța Amelia Raisa, născută anul acesta.
Gabriel Toncean a fost deranjat și de vânzătorii ambulanți de pe plajă și susține că în Maldive plătești mai puțin și ai servicii mai bune decât în țara noastră.
„Toxinfecție alimentară, 13 ore în trafic, prețuri mai mari ca în Dubai și multă gălăgie. Asta a fost experiența noastră pe litoralul românesc.
Am călătorit mult, dar nicăieri, nici măcar în Dubai, Miami sau Nisa nu am găsit prețuri la fel de mari ca pe litoralul românesc. Și asta nu este principala problemă.
Pe lângă faptul că mâncarea este scumpă, mai este și proastă. Cei 3 copii, dar și soția, s-au întors acasă cu enterocolită. Cu băiatul am ajuns chiar la urgență, pentru perfuzii, din cazua vărsăturilor repetate.
Pe plajă am fost deranjați continuu de vânzătorii ambulanți. Nu puteai să te odihnești 30 de minute, fără să apară lângă tine un samsar care urla pentru a-și promova covrigii, porumbul, nămolul sau pozele cu ponei.
Colac peste pupăză, la întoarcere am stat 13 ORE în trafic, pentru a parcurge 600 de kilometri.
Nu mi-am imaginat că după 30 de ani de la Revoluție, nu doar că România nu s-a dezvoltat atât de mult pe cât ar fi fost normal, ci, în unele aspecte, chiar am regresat.
Este inadmisibil să petreci 2 zile din concediu pe drum, pentru a ajunge la mare!
Este inadmisibil să te întorci din concediu bolnav, din cauza lipsei controalelor!
Este inadmisibil ca plaja să fie plină de comercianți ilegali!
Este inadmisibil să cheltui mai mult pe un concediu la Marea Neagră, decât pentru un sejur de 7 nopți, cu zbor inclus, în Maldive!”, a scris președintele Federației Române de Culturism.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER