Cristi Borcea are de executat 7 ani și 6 luni de închisoare după contopirea pedepselor

Cristi Borcea are de executat 7 ani și 6 luni de închisoare după contopirea pedepselor
  • Publicat:
  • Actualizat:

Curtea de Apel București a decis, luni, că fostul patron al FC Dinamo, Cristi Borcea (49 de ani), are de executat 7 ani și 6 luni de închisoare. Lui Borcea i-au fost contopite pedepsele din dosarul retrocedărilor, dosarul transferurilor și din dosarul Terceanu.

Borcea poate ataca sentința în trei zile de la pronunțare, adică până joi.

Fostul patron al lui Dinamo a stat până acum patru ani în spatele gratiilor, astfel că mai are de executat circa trei ani.

Decizia completă a Curții de Apel Bucureșți:

Sentința penală nr.48/F din 18.03.2019 – Admite cererea formulată de petentul condamnat Borcea Cristian. Constată că faptele pentru care s-a dispus condamnarea petentului prin sentința penală nr. 283/03.04.2012 a Tribunalului București Secția a II-a Penală, definitivă prin decizia nr. 222A/04.03.2014, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală sunt concurente cu faptele pentru care s-a dispus condamnarea petentului prin sentința penală nr. 148/10.07.2017 a Curții de Apel București – Secția a II-a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 32A/07.02.2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Descontopește pedeapsa rezultantă de 6 ani și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 283/03.04.2012 a Tribunalului București Secția a II-a Penală, definitivă prin decizia nr. 222A/04.03.2014, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor: – 2 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 244 al. 1 și 2 C.p. cu aplic. art. 35 al. 1 C.p. – 2 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 244 al. 1 și 2 C.p. cu aplic. art. 35 al. 1 C.p. – 2 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 12 din Legea 87/1994 cu aplic. art. 35 al. 1 C.p. – 3 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 29 al. 1 lit. a din Legea 656/2002 cu aplic. art. 35 al. 1 C.p. – 3 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 29 al. 1 lit. c din Legea 656/2002 cu aplic. art. 35 al. 1 C.p.

Descontopește pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 148/10.07.2017 a Curții de Apel București – Secția a II-a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 32A/07.02.2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor: – 5 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 26 C.p. rap. la art. 248 și art. 248 ind. 1 C.p. 1969 cu aplic. art. 41 al. 2 C.p. 1969 – 3 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 323 al. 1 și 2 C.p. 1969 În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b C.p. 1969 cu aplic. art. 5 C.p. dispune contopirea pedepselor anterior menționate, urmând că petentul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, sporită cu 2 ani și 6 luni închisoare, în final urmând să execute 7 ani și 6 luni închisoare. În baza art. 35 al. 2 și 3 C.p. 1969 rap. la art. 65 C.p. 1969 interzice petentului condamnat, că pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza a ÎI-a și b C.p. 1969 pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale și a dreptului prev. de art. 64 lit. c C.p. 1969 constând în calitatea de asociat, de acționar sau de reprezentant al unui club de fotbal, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. Face aplicarea dispozițiilor art. 71 C.p. 1969 privind pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza a ÎI-a, b și c C.p. 1969 pe durata executării pedepsei.

Deduce din pedeapsa rezultantă durata executată de la 04.03.2014 la 02.07.2018 și de la 08.02.2019 la zi. Dispune anularea MEPI nr. 429/04.03.2014, emis în baza sentinței penale nr. 283/03.04.2012 a Tribunalului București Secția a II-a Penală, definitivă prin decizia nr. 222A/04.03.2014, pronunțată de Curtea de Apel Bucureșți – Secția I Penală și a MEPI nr. 294/07.02.2019 emis în baza sentinței penale nr. 148/10.07.2017 a Curții de Apel București – Secția a II-a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 32A/07.02.2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii. În baza art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică azi, 18.03.2019.

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Bill Gates, previziune sumbră privind inteligenţa artificială. Se va întâmpla în mai puţin de 10 ani!
Bill Gates, previziune sumbră privind inteligenţa artificială. Se va întâmpla în mai puţin de 10 ani!
BREAKING | Elena Filișanu a murit într-un accident rutier cumplit 😢
BREAKING | Elena Filișanu a murit într-un accident rutier cumplit 😢
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Tăcerea lui Olăroiu, un răspuns: arabii explică, pe larg, culisele numirii românului pe banca Emiratelor
Tăcerea lui Olăroiu, un răspuns: arabii explică, pe larg, culisele numirii românului pe banca Emiratelor
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Grădinescu s-a întâlnit într-un bar cu arbitrul care a făcut praf meciul României! Explicaţia l-a năucit:
Grădinescu s-a întâlnit într-un bar cu arbitrul care a făcut praf meciul României! Explicaţia l-a năucit: "Zău?" | EXCLUSIV
Ce transformare radicală! Cum arată acum Alina Vidican, fosta soție a lui Cristi Borcea. Operațiile estetice au făcut-o de nerecunoscut!
Ce transformare radicală! Cum arată acum Alina Vidican, fosta soție a lui Cristi Borcea. Operațiile estetice au făcut-o de nerecunoscut!
Dispar banii de pe carduri, ANAF şi BNR avertismente pentru toţi românii cu carduri
Dispar banii de pe carduri, ANAF şi BNR avertismente pentru toţi românii cu carduri
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
Bărbatul torturat de hoţi pentru card voia să îi cumpere fiului un apartament de 100.000 €. A murit fără să spună codul PIN
Bărbatul torturat de hoţi pentru card voia să îi cumpere fiului un apartament de 100.000 €. A murit fără să…
Ce spune cafeaua ta preferată despre tine?
Ce spune cafeaua ta preferată despre tine?
Ce pensie poate avea Valentin Ceaușescu de la statul român. Suma pe care o primește lună de lună
Ce pensie poate avea Valentin Ceaușescu de la statul român. Suma pe care o primește lună de lună
Mihai Bendeac, sărut cu Nelly Kent la o petrecere. Cum s-a terminat noaptea
Mihai Bendeac, sărut cu Nelly Kent la o petrecere. Cum s-a terminat noaptea
Se întoarce Călin Georgescu! Cutremur în România: Planul merge așa cum a fost gândit
Se întoarce Călin Georgescu! Cutremur în România: Planul merge așa cum a fost gândit
Ei sunt foștii soți găsiți arși de vii într-o mașină, la Buzău. Monica și Valentin au lăsat orfan un băiețel de doi ani. Vecinii, dezvăluiri șocante:
Ei sunt foștii soți găsiți arși de vii într-o mașină, la Buzău. Monica și Valentin au lăsat orfan un băiețel…
Doliu în muzica populară! Artista a murit la doar 35 de ani. A lăsat în urmă doi copilași
Doliu în muzica populară! Artista a murit la doar 35 de ani. A lăsat în urmă doi copilași
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
×