Cristi Borcea are o „Valentina Pelinel mică”. „Doar că are ochii albaștri”
Fostul finanțator al lui Dinamo, Cristi Borcea, are o fată care seamănă leit cu soția lui, Valentina Pelinel, doar că are ochii albaștri.
Soția omului de afaceri a făcut cunoscut că Indira, una dintre cele două femene ale celor doi, este exact așa cum și-a imaginat-o Cristi Borcea.
Indira, una dintre gemenele lui Cristi Borcea, este o „Valentina Pelinel mică”, dar cu ochii albaștri
Valentina Pelinel și Cristi Borcea sunt căsătoriți din 2018 și au împreună trei copii: un băiat, Milan, în vârstă de 8 ani, şi gemenele Indira şi Rania, născute în 2019. Valentina este a treia soţie a milionarului român, acesta fiind însurat, în trecut, cu alte două femei, Mihaela Borcea și Alina Vidican.
Fostul fotomodel a dat detalii din viața de familie, precizând că una dintre cele două gemene, Indira, este exact așa cum și-a imaginat-o Cristi Borcea.
„Indira e așa cum a desenat-o el în capul lui, e o Valentina, dar cu ochii albaștri, a vrut să aibă o Valentina mică, iar eu zic că Rania e ca el, e mai forță, nu așa de sensibilă ca mine.
Au fost multe momente fericite: când ne-am căsătorit, când s-au născut copiii, astea sunt momentele care rămân. Dacă mă întrebai acum niște ani, aș fi zis de momentele mele de glorie din cariera mea de model, dar acum, după trei copii și o familie unită și fericită… Cred că atunci când am născut a fost unic”, a precizat Valentina Pelinel, potrivit SpyNews.
Valentinei Pelinel nu îi place să se neglijeze, făcând mult sport
Valentina Pelinel recunoaște că ea și soțul ei, Cristian Borcea, au ajutoare în ceea ce privește creșterea copiilor, dar pe parte de logistică și organizare. Ea precizează că au timp atât pentru copii, cât și pentru ei.
Fostul model recunoaște că nu îi place să se neglijeze, motiv pentru care face sport, diferite tratamente, dar îi alocă mult timp lui Cristi Borcea. „Adică niciodată nu m-am lăsat pe mine deoparte”, a mai spus ea, potrivit aceleiași publicații.
Cristi Borcea are nouă copii cu patru femei
Cristi Borcea a fost însurat cu Mihaela Borcea timp de peste 20 de ani. Cei doi au treci copii, Patrick și gemenii Angelo și Melissa.
După despărțirea de Mihaela, Cristi Borcea a trecut printr-o perioadă dificilă. El a fost condamnat la șase ani și patru luni de închisoare cu executare în „Dosarul Transferurilor”. A fost eliberat condiționat în iulie 2018, după ce executase 4 ani și patru luni din pedeaspă.
El are doi coii și din mariajul de șase ani cu Alina Vidican, Gloria și George Alexandru, plus o fată din relația cu avocata Simona Voiculescu.