Cristi Borcea, un milionar atașat de trecut: a vândut hotelul de la mare pe 9.000.000 de euro, dar acum a luat decizia de a da timpul înapoi și a merge în același loc
Cristi Borcea și-a vândut hotelul pe care îl avea la mare, cu 9.000.000 de euro, dar a decis să dea timpul înapoi și merge în același loc.
Fostul investitor al lui Dinamo, Cristi Borcea, nu poate renunța sentimental la hotelul pe care-l avea în stațiunea Olimp, chiar dacă a vândut stabilimentul cu 9.000.000 de euro.
Cristi Borcea dă timpul înapoi și continuă să meargă la hotelul de la mare, pe care l-a vândut cu 9.000.000 de euro
Milionarul Cristi Borcea, fostul investitor al lui Dinamo, avea un hotel la mare, mai precis în stațiunea Olimp. Stabilimentul fusese construit în perioada în care omul de afaceri era însurat cu Mihaela Borcea. După divorț, ea a continuat să fie administrator unic, dar lucrurile s-au precipitat. Concret, Borcea a vândut hotelul în ianuarie, pentru 9.000.000 de euro.
Sentimental, însă, omul de afaceri nu poate renunța la bijuteria din stațiunea Olimp. El se află în aceste zile, împreună cu actuala soție, Valentina Pelinel, și cei trei copii ai lor. Familia este însoțită și de copiii pe care Borcea îi are cu fosta soție, Alina Vidican. Cei trei locuiesc în Statele Unite dar vin două luni de vară, în fiecare an, în România.
Valentina Pelinel spune că ea și Cristi Borcea se simt bine la hotel, chiar dacă nu le mai aparține
Valentina Pelinel a dat detalii cu privire la motivul pentru care Cristi Borcea a renunțat, în ianuarie, la hotelul din Olimp, în schimbul a 9.000.000 de euro.
„Hotelul nu mai este al nostru. Dar ne simțim la fel de bine. Acum suntem aici, în resort, cu toți cei șase copii. Vom mai sta câteva zile. Ne pare rău, dar nu mai aveam timp să ne ocupăm de el. Mai avem doar hotelul din Timișoara”, a spus Pelinel, potrivit cancan.ro.
Omul de afaceri a dezvăluit faptul că a făcut separare de bunuri de actuala lui soție și tot ce are este trecut pe numele copiilor.
„Eu am vorbit cu Valentina și mi-a spus că pe ea nu o interesează. Am luptat amândoi, am trecut prin momente grele, a fost lângă mine în momente grele și am făcut separare de bunuri la început”, a spus Cristi Borcea, recent, la podcastul Tare de Tot.
Mihaela Borcea este mult mai liniștită de când nu mai este aministratorul hotelului lui Cristi Borcea
Mihaela Borcea nu este deranjată de faptul că nu se mai ocupă de hotelul din stațiunea Olimp. Mai mult, chiar, fosta soție a lui Cristi Borcea precizează că este mult mai liniștită.
„Am slăbit deja vreo zece kilograme. În primul rând, e vorba de liniștea pe care o ai, fără stres. Anul acesta e o nouă Mihaela Borcea, care a învățat să trăiască cu adevărat. Până acum, stresul a atins cote maxime.
Am satisfacția că am lăsat ceva în urmă. Era o groapă când l-am luat, nu era nimeni în zonă. Acum e pe mâini bune și am încredere că cei care se ocupă acum de el vor face lucruri foarte frumoase. Un resort adevărat. Și noi, în fiecare an investeam”, a replicat ea.