Cristian Vasc, fost fotbalist la Național și Craiova, cercetat pentru pornografie infantilă! Ce i-a făcut unei minore de 13 ani

cristian vasc pornografie infantila

Fostul jucător Cristian Vasc, 51 de ani, este cercetat într-un caz de pornografie infantilă. Ar fi trimis fotografii și filmulețe explicite unei minore de 13 ani de la şcoala din Coroieni, acolo unde el e profesor suplinitor de sport.

Cei de la monitoruldecluj.ro au dezvăluit că la sfârșitul lui octombrie, Cristian Vasc ar fi hărțuit o elevă de clasa a șaptea.

Ex-mijlocașul a bifat 419 partide în tricoul unor echipe ca Maramureş Baia Mare, Universitatea Craiova, FC Braşov, FC Naţional şi Inter Gaz Bucureşti. Vasc e și observator al meciurilor din Liga 1.

Ce a făcut Vasc? „Filme și fotografii în care își expunea organele genitale”

„Minora învață la o școală din județul Maramureș, acolo unde fostul fotbalist Cristian Vasc este profesor de sport. Fata ar fi primit din partea dascălului mai multe mesaje indecente, filme și fotografii în care acesta își expunea organele genitale, afirmă ziariștii de la publicaţia ardeleană, care menționează și faptul că se încearcă muşamalizarea cazului.

„Să nu afle presa!”

Vasc, 51 de ani, ar avea legături cu lumea politică și din 2016 și-a deschis un club de fotbal în orașul Târgu Lăpuș. Conform Inspectoratului Școlar Maramureș, Vasc era suplinitor la Școala Gimnazială „Nicolae Steinhardt” din Rohia (județul Maramureș) și a cerut completare de normă la școala din Coroieni.

Jurnaliștii de la monitorulcj.ro mai arată: „Fata, elevă în clasa a VII-a la școala din Coroieni, participa (împreună cu alte două colege) la cursuri de fotbal la clubul privat al lui Cristi Vasc, din Târgu Lăpuș. Așa l-a întâlnit pe Vasc, care s-ar fi oferit cel puțin o dată să o conducă acasă cu mașina sa. Ulterior, i-ar fi trimis poze și mesaje cu conținut indecent. Sub protecția anonimatului, surse din școala Coroieni au declarat reporterilor monitorulcj.ro că diriginta fetei și directoarea ar fi aflat despre aceste mesaje și poze și au constituit imediat o comisie de disciplină. La ședința comisiei a participat un reprezentat al părinților, profesori din școală și Cristi Vasc. Potrivit surselor, Vasc și-ar fi asumat mesajele, dar a afirmat că ar fi căzut în capcana elevei. Școala a sesizat Inspectoratul Școlar Maramureș, care ar fi intrat în posesia filmelor, mesajelor și pozelor din telefonul fetei”.

foto: monitorulcj.ro

Publicat: 23 10. 2020, 08:29
Actualizat: 23 10. 2020, 08:42