Cristiano Ronaldo și-a exasperat vecinii cu „Piramida de faraon” pe care și-a construit-o cu 22 de milioane de euro!
Cristiano Ronaldo și-a exasperat vecinii cu „Piramida de faraon”, așa cum a fost denumită chiar de către unul dintre aceștia casa pe care starul portughez și-a construit-o cu un cost total de 22 de milioane de euro și care nu este încă finalizată.
Cristiano Ronaldo și-a exasperat vecinii cu „Piramida de faraon” pe care și-a construit-o cu 22 de milioane de euro!
Construcția este localizată în Cascais, la circa 20 de minute de mers cu mașina de Lisabona, și potrivit us.marca.com, deși încă nu dusă la final, este deja cea mai scumpă locuință din Portugalia.
Potrivit Diario Ok, proiectul cuprinde nu mai puțin de patru etaje, patru apartamente de lux, care conțin pereți imenși de sticlă și care oferă o priveliște de vis spre un decor natural cu totul și cu totul special.
De asemenea, clădirea în care Cristiano Ronaldo se va muta la un moment dat alături de familia sa va mai dispune după finalizarea construcției și de o sală de cinema, o sală de forță, un teren de tenis și două garaje care vor avea menirea de a găzdui cele mai bine de 20 de mașini de lux pe care fotbalistul de la Al Nassr le deține în prezent.
Ce i se reproșează starului de la Al Nassr
Doar că acest lux total de care va dispune în scurt timp îi generează lui Cristiano și un anumit disconfort. Asta pentru că vecinii săi sunt nemulțumiți de faptul că termenul limită pentru finalizarea casei sale s-a extins până undeva în iunie 2024, întrucât acest lucru înseamnă că vor fi nevoiți să suporte în continuare zgomotul generat de acest proces complex.
Casa mai are cel puțin un an rămas până la finalizare. Am obosit!”, a spus unul dintre vecinii lui Ronaldo, potrivit Diario Ok.
De asemenea, un alt locatar al cartierului de lux respectiv a scos în evidență și alte aspecte neplăcute generate de mega-construcția comandată de Cristiano Ronaldo: „E în construcție de trei ani. Casa este atât de mare încât arată ca un spital. Strada mea a fost închisă pentru câteva luni, grădina mea este plină de praf. Totul din cauza piramidei faraonului Ronaldo”.
Pe lângă această reședință din Cascais, Cristiano Ronaldo mai deține și un penthouse în Lisabona, evaluat la nu mai puțin de 11 milioane de dolari, cel mai scump din istoria Portugaliei.