Cu cât a vândut Călin Georgescu, noul lider pe care pariază Gigi Becali, o livadă de două hectare

Cu cât a vândut Călin Georgescu, noul lider pe care pariază Gigi Becali, o livadă de două hectare
Sursa foto: Mediafax Foto 28.11.2024
  • Publicat:
  • Actualizat:

Călin Georgescu, omul pe care Gigi Becali îl susține în turul doi al alegerilor prezidențiale, a obținut 35.000 de lei în urma vânzării unei livezi de două hectare. Tranzacția nu figurează în declarația de avere depusă la Biroul Electoral Central.

Apare, însă, un teren intravilan din Brașov, de 3.903 metri pătrați, pe care l-a achiziționat în 2022, împreună cu soția, Cristela Elena Georgescu. De asemenea, este menționat la capitolul bunuri un Toyota Yaris, în posesia căruia a intrat în același an.

Călin Georgescu a obținut 35.000 de lei din vânzarea unei livezi de două hectare

Livada respectivă se află în Șimonești (o comună din Harghita) și a fost pusă în vânzare, potrivit fanatik.ro, pe 31 iulie 2019. „Vindem teren agricol situat în extravilan, în suprafață de 2 ha, la prețul de 35.000 lei”, au scris soții Georgescu, care au avut și un împuternicit.

Cel mai probabil, este vorba despre o moștenire. Din procesul verbal întocmit de primărie reiese că s-a procedat la afișarea ofertei de vânzare înregistrată ca anexă la cererea pentru afișarea ofertei de vânzare a terenului.

De asemenea, a fost dată publicității și lista preemptorilor, în vederea exercitării dreptului de preempțiune asupra ofertei de vânzare în ordinea rangului de preferință. S-au arătat interesate de achiziționarea terenului nouă persoane fizice, precum și o firmă din Șimonești.

Profilul celor care au votat cu Călin Georgescu

În altă ordine de idei, s-a constatat după primul tur al alegerilor prezidențiale că 31% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani, au pus ștampila pe Călin Georgescu. O pondere mare a fost remarcată și în rândul persoanelor fără studii superioare.

„Așa cum am promis, am decis să publicăm profilul alegătorilor dlui Călin Georgescu, extras din sondajul realizat de INSCOP Research în ziua votului, aceasta fiind o informație de interes public. Ultimele date extrase din sondajul realizat în ziua votului, conform celor 19,9 procente obținute pe ultima raportare de la ora 21,00 de duminică, arată că:

 

– 31% dintre tinerii de 18-24 de ani au votat cu Călin Georgescu, în contrast cu doar 8% din alegătorii cu vârsta de peste 65 de ani care au optat pentru el;

 

– Alegătorii tineri, până în 44 de ani au fost mai mobilizati să voteze cu Călin Georgescu, decât votanții cu vârsta de peste 45 de ani;

 

– Bărbații și femeile nu se diferențiază în ceea ce privește intenția de vot;

 

– 20% dintre persoanele cu studii primare și fără studii și 23% dintre persoanele cu studii medii au votat cu Călin Georgescu;

 

– 13% dintre persoanele cu studii superioare au optat pentru acest candidat”, a explicat politologul Remus Ioan Stefureac.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Medicii Papei Francisc s-au gândit să întrerupă tratamentul pentru a-i permite să moară în pace
Medicii Papei Francisc s-au gândit să întrerupă tratamentul pentru a-i permite să moară în pace
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum n-a mai fost, în București. Cum va fi vremea de Paște
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum n-a mai fost, în București. Cum va fi vremea de Paște
Ce se întâmplă cu David Pușcaș după declarațiile Luminiței Anghel? Mărturisirea sfâșietoare făcută de fiul adoptiv al artistei: „Sunt devastat. Nu am știut că...”
Ce se întâmplă cu David Pușcaș după declarațiile Luminiței Anghel? Mărturisirea sfâșietoare făcută de fiul adoptiv al artistei: „Sunt devastat.…
Cum l-au numit turcii pe George Pușcaș după 7 luni petrecute la Bodrum
Cum l-au numit turcii pe George Pușcaș după 7 luni petrecute la Bodrum
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
BREAKING | 6 milioane de euro dintr-un foc. Şucu a făcut o mega-investiţie la Rapid:
BREAKING | 6 milioane de euro dintr-un foc. Şucu a făcut o mega-investiţie la Rapid: "De când am venit, am…
Soția lui Daniel Pancu, imagini incendiare! Andra Teodorescu s-a pozat la fel ca-n tinerețe, când făcea furori în revistele pentru adulți
Soția lui Daniel Pancu, imagini incendiare! Andra Teodorescu s-a pozat la fel ca-n tinerețe, când făcea furori în revistele pentru…
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
BANCUL ZILEI. Un tip din Vaslui către iubita lui: – Am ceva super pentru diseară!
BANCUL ZILEI. Un tip din Vaslui către iubita lui: – Am ceva super pentru diseară!
Satul în care de doi ani nu s-a mai născut nicun copil.
Satul în care de doi ani nu s-a mai născut nicun copil. "Suntem noi, ăștia de 75 de ani"
ALIMENTUL pe care toată lumea trebuie să-l mănânce ZILNIC
ALIMENTUL pe care toată lumea trebuie să-l mănânce ZILNIC
Mi-au maltratat copiii, mi-au luat totul! Fostul coleg milionar al lui Gică Hagi trăieşte o dramă! Ce meserie a ajuns să aibă după ce a rămas fără întreaga avere
Mi-au maltratat copiii, mi-au luat totul! Fostul coleg milionar al lui Gică Hagi trăieşte o dramă! Ce meserie a ajuns…
N-a scăpat nici Pescobar! Ce i-a spus Piedone, după ce a mers în locațiile lui
N-a scăpat nici Pescobar! Ce i-a spus Piedone, după ce a mers în locațiile lui
Regulă nouă privind suspendarea și retragerea permisului de conducere. Se aplică în toate statele UE
Regulă nouă privind suspendarea și retragerea permisului de conducere. Se aplică în toate statele UE
„Chipul ei” Semnul divin pe care Igor Cuciuc l-a primit de la fiica sa moartă, chiar când se afla în avion! Nu i-a venit să creadă ce vede când s-a uitat pe geam
„Chipul ei” Semnul divin pe care Igor Cuciuc l-a primit de la fiica sa moartă, chiar când se afla în…
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Harta oficială a drumurilor pe care se vor monta 400 de radare fixe. Anunțul făcut de CNAIR
Harta oficială a drumurilor pe care se vor monta 400 de radare fixe. Anunțul făcut de CNAIR
Chefi la cuțite, 26 martie 2025. Cine a câștigat a noua amuletă. Un concurent a primit cuțitul de aur. Ce concurenți au uimit
Chefi la cuțite, 26 martie 2025. Cine a câștigat a noua amuletă. Un concurent a primit cuțitul de aur. Ce…
×