„Cu silicoane ne-ar ieși mai bine stopul pe piept”

Craiova mai are o singură echipă în fotbalul masculin, divizionara a treia Prometeu,dar se poate mândri cu două echipe în Liga I la fotbal feminin! Fetele joacă doar de plăcere și recunosc că se simt mai natural pe teren decât în bucătărie.

Dacă fotbalul masculin aproape că a murit în Bănie, orașul se poate lăuda nu cu una, ci cu două echipe de fotbal feminin în prima divizie a țării: Sporting Craiova și Real Craiova. În fiecare weekend, o mână de fete înlocuiesc tocurile cu crampoane și fac ceea ce le place mai mult: joacă fotbal. Joacă pe „un suc sau o masă din când în când” și spun că le e mult mai ușor pe teren decât la cratiță.

Derby „adjudecat” de Real
Etapa a opta a seriei Vest a prilejuit disputarea derby-ului local. Dacă treceai peste frigul pătrunzător de noiembrie, atmosfera era una relaxantă, dictată în mare măsură de caracterul de amatori în care s-a disputat partida. Cu câteva excepții, fotbalul feminin din prima ligă a României încă nu a ieșit din „epoca romantică”, e la distanță mare de ceea ce se joacă în lume. Scoruri fluviu, copile pentru care mingea pare prea mare, un ritm de joc lent, faze comice, lufturi, respingeri anemice. E drept, sunt și câteva excepții. Unele fete surprind cu pase inteligente, „biciclete” și fente fine, demne de orice stadion de fotbal.

Trec într-un final și cele 90 de minute, aproape o eternitate când ritmul de joc e așa de scăzut. Un nou scor fluviu, 7-0 pentru oaspetele de la Real. Deznodământ așteptat de toată lumea, echipa gazdă fiind în reorganizare. Fetițele de la Sporting, zece dintre ele având între 14 și 17 ani, au rezistat însă eroic.

Schimbată să nu piardă trenul!!
Linda Cergan, jucătoarea Realului născută dintr-un tată ghanez și o mamă româncă, n-a mai prins finalul jocului. Nu pentru că nu ar fi rezistat fizic, ci pentru că avea de „prins” trenul spre București. A fost schimbată prin minutul 60. „E mai bine să joci pe degeaba, pe mii de euro nu faci nimic. E mai ușor cu mingea decât la cratiță. Nu are nicio colegă silicoane și nici la adversare nu am văzut, dar dacă ar avea vreuna, cred că le-ar ieși perfect stopul pe piept, s-ar lipi mingea”, glumește Linda, după care fuge la gară.

Nu are nicio colegă silicoane, dar, dacă ar avea, cred că le-ar ieși bine stopul pe piept, că s-ar lipi bine mingea
Linda Cergan, jucătoare Real Craiova

8 este locul pe care îl ocupă Sporting Craiova în seria de Vest a Ligii I, cu două victorii și șase înfrângeri

INEDIT
Cu „mămica” pe teren

La Sporting, printre toate copilele de nici 18 ani, își face loc pe final de meci și o doamnă care ar putea să le fie mamă. Iulia Godeanu (foto) are 44 de ani și are peste 20 de ani de fotbal la activ. A fost campioana României la începutul anilor 90, atunci când făcea parte din cea mai „tare” echipă de fotbal feminin pe care a avut‑o Craiova. „Dacă fac antrenament zi de zi, nu îmi este greu să joc. În 1991 am fost campioană, jucam fotbal când majoritatea fetelor nu erau născute. Sunt fetele mele. Pe la 50 de ani vreau să mă retrag”, spune doamna Godeanu.

ADMIRAȚIE
Idolul Lăcătuș

Chiar dacă a fost recunoscut și pentru stilul său dur, Marius Lăcătuș este un idol și pentru fotbaliste. Alina Peșu, căpitanul fetelor de la Real Craiova, dar și arbitru, este una dintre ele: „Fotbalul nu a murit la Craiova. Nu primim niciun ban, jucăm de plăcere. Am luat tricoul cu numărul 7, după Marius Lăcătuș”.

Publicat: 02 12. 2011, 09:34
Actualizat: 02 12. 2011, 09:36