Cum a ajuns Romina Gingașu soția miliardarului Piero Ferrari. Dezvăluirile româncei: „Mi-a dat test la prima întâlnire! Asta i-am zis despre bani”
Romina Gingașu a povestit cum a ajuns să fie soția miliardarului Piero Ferrari. Dezvăluirile româncei din interviul pe care l-a acordat în scurta vacanță din țară sunt absolut neașteptate.
Testată la prima întâlnire! Cum a ajuns Romina Gingașu soția miliardarului Piero Ferrari. Dezvăluirile fabuloase ale româncei
Romina Gingașu formează de aproximativ 7 ani un cuplu cu celebrul miliardar Piero Ferrari, unicul moștenitor al prestigioasei mărci auto care îi poartă numele.
Romina Gingașu este absolventă a Academiei Tehince Militare și mulțumită carierei pe care și-a ales-o a ajuns să îl cunoască pe italianul Piero. Concret, după ce și-a finalizat studiile, Romina s-a angajat la firma Bombardier, pentru a vinde avioane private în întreaga lume.
La un moment dat, ea a fost la Monza și a încercat să îi vândă un exemplar lui Piero Ferrari. Acesta din urmă a refuzat să dea curs ofertei pe care a primit-o, situație care a intrigat-o pe Romina. Astfel, cei doi au ajuns să ia cina împreună, iar Romina a povestit cum a fost convins Piero de faptul că ea nu este interesată doar de banii lui:
„Ne-am cunoscut la Monza, eram trimisă de Bombardier, vindeam avioane private. Am încercat 6 luni de zile să-i vând un avion și m-a refuzat. După multe refuzuri, m-a invitat la cină. La prima întâlnire mi-a făcut un test. Piero m-a întrebat ce părere am despre situația lui.
Am răspuns sincer, iar după 7 ani suntem împreună. Am zis că banii aduc un confort și atât, în rest, suntem oameni”, a povestit Romina Gingașu, într-un interviu pe care l-a acordat recent în România, la Digi FM.
Romina și Piero Ferrari vin frecvent în România pentru a se relaxa
În cadrul aceluiași interviu, Romina a dezvăluit că ea și partenerul ei în vârstă de 78 de ani vin frecvent în România, unde profită de liniște pentru a se relaxa.
„Vine (n.r.- Piero Ferrari) în fiecare lună (n.r. – în România). Îi place, are prieteni. România este diferită de Italia. Ne place să venim pentru câteva zile. Totul aici (n.r.- în Italia) este despre Ferrari, ne deconectăm puțin. Ne-am cumpărat o Dacia și acum o lună ne-am plimbat prin București. Avem șofer.
Oricum, noi avem foarte multe mașini… În afară de Mercedes (n.r. – rivala celor de la Ferrari din Formula 1)”, a mai declarat Romina Gingașu, conform sursei citate.
Mi-a fost greu la început lângă Piero și cu stilul lui de viață, însă a durat cam 3-4 ani să mă acomodez. La început nici nu aveam garderoba pentru ce întâlniri avea el. Eu eram mereu în sacou și cămașă și Ferrari mi-a deschis o lume la care nici nu visam. Și îi mulțumesc pentru asta”, a mai spus Romina Gingașu.