Momente tulburătoare pentru Roman Abramovici! Cum a reacționat după ce a aflat că ar fi fost otrăvit: „O să mor?”

Roman Abramovici a intrat în panică după ce ar fi fost otrăvit, iar patronul lui Chelsea s-a temut că ar putea muri.

The Sun scrie că omul de afaceri ar fi orbit pentru câteva ore. Astfel, acesta a intrat în panică și i-a întrebat pe medici: „O să mor?”

Armata lui Vladimir Putin a pornit războiul în Ucraina pe data de 24 februarie. De atunci, cele două părți au purtat mai multe tratative, față în față între reprezentanții Rusiei și ai Ucrainei, dar și-n transmisie video.

Roman Abramovici s-a temut de moarte după ce ar fi fost otrăvit: „Nu a fost un accident!”

Roman Abramovici ar fi fost otrăvit cu cloropicrină, care se foloseşte ca fungicid, insecticid, nematicid sau erbicid. Cel puțin așa susține Christo Grozev, un jurnalist de investigație.

„Toți specialiștii care au discutat cu membrii delegației, care s-au uitat la fotografii și au examinat personal victimele, au spus că acesta nu a fost un accident. Nu este o intoxicație alimentară, nu este o alergie”, a spus Grozev.

Roman Abramovici ar fi ajuns la Sochi cu o scrisoare primită de la Zelenski, în care Ucraina preciza condițiile de pace. Vladimir Putin a oferit un răspuns categoric și este de așteptat ca războiul să fie unul de durată: „Spune-i că o să îi distrug!” Aceasta ar fi fost replica dictatorului din Rusia.

Deocamdată, tensiunea rămâne una mare. Departamentul Apărării din cadrul administrației Statelor Unite avertizează că doar numere reduse de militari ruși au fost retrase din zona Kiev în ultimele zile.

Publicat: 30 03. 2022, 18:03
Actualizat: 30 03. 2022, 18:25