Cum arată pușcăria din Germania mai blindată decât Alcatraz în care e închis Cherecheș! Garduri de 6 metri și scannere pentru monitorizarea bătăilor inimii: evadarea e aproape imposibilă

Cum arată pușcăria din Germania mai blindată decât Alcatraz în care e închis Cherecheș! Garduri de 6 metri și scannere pentru monitorizarea bătăilor inimii: evadarea e aproape imposibilă
Vezi galeria foto - 4 poze

Modul cum arată pușcăria din Germania mai „blindată” decât Alcatraz în care e închis în prezent Cătălin Cherecheș, primarul din Baia Mare, care și-a pierdut acest statut după ce a fost condamnat definitiv la 5 ani de închisoare cu executare, duce cu gândul spre faptul că orice tentativă de evadare ar fi sortită eșecului.

După cum se știe deja destul de bine, politicianul a fost prins de către polițiștii germani undeva în apropierea orașului bavarez Augsburg, după ce fusese dat în urmărire generală, ca urmare a mandatului de arestare emis în România pe numele său și întrucât acesta a fugit din țară pe la granița cu Ungaria, ajungând ulterior în Germania, bineînțeles, via Austria.

Cătălin Cherecheș este în prezent închis în cel mai modern penitenciar din Bavaria, un adevărat „Alcatraz” al Germaniei, situat în apropiere de Augsburg

Cătălin Cherecheș a fost trimis la închisoarea din localitatea bavareză Gablingen, situată în proximitatea orașului Augsburg, o instituție care se face remarcată prin condițiile draconice de securitate de care dispune.

Potrivit digi24.ro, este vorba despre cel mai modern penitenciar din Bavaria, unul care dispune inclusiv de un scanner pentru monitorizarea bătăilor inimii deținuților, criteriu care poate conduce spre ideea că unul dintre ei ar încerca să evadeze chiar și prin metode care altfel ar fi foarte dificil de detectat, cum ar fi sustragerea prin sistemul de evacuare a rufelor murdare.

Bineînțeles că este vorba și despre cea mai protejată închisoare din Bavaria, dacă ne referim la exteriorul clădirii, aceasta fiind păzită de ziduri înalte de 6 metri, informează sursa citată anterior.

Este de așteptat ca politicianul român să aibă parte de o viață destul de dificilă pe timpul șederii în această închisoare

De asemenea, spațiul de detenție cuprinde nu mai puțin de 200 de camere de filmat, care îi urmăresc fără încetare pe cei aproximativ 600 de deținuți care pot intra în acel spațiu în același timp.

În plus, clădirile care compun întregul ansamblu au fost gândite în așa fel încât să formeze litera Y, pentru ca deținuții să nu aibă posibilitatea de a comunica între ei, în scopul de a pune la cale diferite planuri pentru a evada în masă.

Interesant de remarcat este că administrația acestei închisori și-a dat seama de la început că este posibil să primească și deținuți de altă naționalitate decât cea germană, așa că au pus la punct un sistem care să îi ajute și pe străini să se descurce în acest spațiu. Astfel, toate facilitățile, atât din interior, cât și din exterior, sunt codificate prin intermediul unor culori.

În 2015, în momentul în care au inaugurat acest spațiu de detenție, care a generat costuri de 105 milioane de euro, oamenii care se ocupă de administrarea lui au anunțat în mod clar că el nu a fost gândit ca „un hotel sau centru de răsfăț”, așadar, mai bine zis, oamenii care ajung acolo vor avea o viață destul de complicată.

Sursă foto: Instagram

Publicat: 30 11. 2023, 20:27