Echipa faimoșilor de la „Survivor România” trece prin momente grele. După ce în ultima perioadă au pierdut mai multe probe, mai multe conflicte au izbucnit, iar recent s-au certat și cântărețul CRBL și Marian Drăgulescu.
Totul a pornit de la o discuție pe care cei doi au avut-o pe insulă. Faimoșii au vorbit despre problemele pe care le au, dar și despre strategia pentru următorul joc. Laura Giurcanu a susținut că este deranjată de faptul că Alexandra Duli le-a propus lui Marian Drăgulescu și TJ Miles să intre în echipa lor.
Vizibil iratată, influencera a declarat că cei doi nu au spus nu, iar gimnastul a declarat că nu a auzit de propunerea războinicei. În discuție a intervenit și CRBL, care a propus ca TJ Miles și Marian Drăgulescu să nu mai vorbească și să glumească cu adversarii în timpul jocurilor.
Totul a degenerat după ce CRBL a ridicat vocea, iar Marian Drăgulescu s-a arătat deranjat.
Ulterior, la testimoniale, fostul gimnast a oferit câteva declarații pe marginea discuției.
„CRBL, mi se pare că a avut o atitudine nesportivă, și nu știu.. neumană, până la urmă, pentru că nu ai niciun motiv să țipi așa, aiurea, la un om. Sincer, eu funcționez pe vorba dulce mult aduce. Dacă țipi la mine, m-ai pierdut”, a declarat Marian Drăgulescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER