Răsturnare incredibilă de situație! Cum poate ieși Ioan Niculae din pușcărie la doar câteva zile după ce a fost condamnat

Redactor:
Răzvan Bucur
Răsturnare incredibilă de situație! Cum poate ieși Ioan Niculae din pușcărie la doar câteva zile după ce a fost condamnat
  • Publicat:
  • Actualizat:

Milionarul Ioan Niculae, patronul Astrei Giurgiu, condamnat recent la 5 ani de închisoare în dosarul Interagro, ar putea fi eliberat condiționat în următoarea perioadă, scriu jurnaliștii de la Gândul.ro.

Totuși, societatea Interagro, care se află în insolvență, ar putea să se închidă din cauza pierderii codului de TVA.

Cum ar putea scăpa Ioan Niculae de pușcărie, la scurt timp după ce a fost condamnat

Specialiștii în drept penal arată că, din calculul juridic pe executarea pedepsei, milionarul va intra sigur pe liberare condiționată, având în vedere că el a executat deja 710 zile de închisoare, care se scad din contopirea pedepsei, plus că se aplică proporția de 1/3 din pedeapsă pentru că Ioan Niculae are peste 60 de ani.

„Una peste alta, și instanța care l-a condamnat putea verifica asta, adică posibilitatea menținerii liberării condiționate ulterioare”, spun specialiștii citați de Gândul.ro.

Ceea ce este grav, însă, e faptul că odată condamnată și societatea Interagro, care este în insolvență, își pierde codul de TVA, deci dispare. De aici, apare întrebarea multora dacă nu cumva miza a fost tocmai aceasta, și anume păstrarea importurilor de îngrășăminte chimice, în locul producției autohtone.

„Pierzându-și codul de TVA, automat nu mai e vorba nici de insolvență, nici de nimic, deci va dispărea cu totul. Nu se putea face vreo plată. Când ai societatea în insolvență, când combinatele au administrator judiciar, administratorul judiciar este cel care dă OK-ul pentru plățile respective, nu Ioan Niculae și, culmea, Ioan Niculae și dacă ar fi vrut să aducă bani de la el de acasă să plătească, n-ar fi avut voie în procedură de insolvență să aducă bani de undeva”, mai spun specialiștii, conform sursei citate.

Procurorii DNA care s-au ocupat de dosarul în care a fost condamnat patronul Astrei Giurgiu au cerut, pe 27 ianuarie, o pedeapsă orientată spre maximul prevăzut de lege. Faptele pentru care a fost găsit vinovat afaceristul sunt instigare la evaziune fiscală și spălare de bani.

El a fost absent la ultimul termen din proces, el fiind internat la o clinică din Milano, unde ar fi în recuperare, după infectarea cu noul coronavirus.

Iona Niculae a mai stat la închisoare, în urmă cu mai mulți ani, într-un alt dosar de corupție.

Ce este Interagro, grupul uriaș de firme de la care a pornit totul

S.C. InterAgro S.A. este un grup de companii private cu capital mixt româno – britanic, înființat în anul 1994, care are ca principale domenii de activitate cultura cerealelor și a plantelor tehnice și comerțul exterior, îndeosebi exportul de îngrășăminte chimice pentru agricultură. Comerțul exterior ca obiect de activitate a fost preluat de InterAgro de la acționarul majoritar, compania mamă S.C. Interaction S.R.L., companie privată cu capital mixt româno-britanic, înființată în anul 1991. Grupul este deținut de omul de afaceri Ioan Niculae.

Răzvan Bucur / Redactor
Editor la ProSport.ro din 2019. Absolvent al Facultății de Jurnalism, cu 7 ani de experiență în presa online la publicații precum Realitatea, Libertatea și Mediafax. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tanti Anica, bunicuța din România care l-a impresionat pe Papa Francisc: 'Papa mi-a făcut o favoare'
Tanti Anica, bunicuța din România care l-a impresionat pe Papa Francisc: 'Papa mi-a făcut o favoare'
Suhaib Meshah a fost declarat MORT! Fostul iubit al Danielei Crudu e dispărut de 3 ani și acum…
Suhaib Meshah a fost declarat MORT! Fostul iubit al Danielei Crudu e dispărut de 3 ani și acum…
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Ungurii au reacționat imediat după ce Csikszereda a promovat în SuperLiga României
Ungurii au reacționat imediat după ce Csikszereda a promovat în SuperLiga României
Marius Şumudică şi-a dat demisia | VIDEO EXCLUSIV
Marius Şumudică şi-a dat demisia | VIDEO EXCLUSIV
"Dacă mai continuaţi aşa, sunteţi pa". Reghecampf şi Neubert, ameninţaţi de un jucător din lot cu demiterea: "Laur s-a speriat"
O mai ții minte pe Victoria Ruffo? Cum arată acum regina telenovelelor latino, la 62 de ani. Fanii au rămas uimiți
O mai ții minte pe Victoria Ruffo? Cum arată acum regina telenovelelor latino, la 62 de ani. Fanii au rămas…
Dispare garanţia de 50 de bani! Schimbare majoră la punctele de reciclare, ce se întâmplă cu sistemul SGR
Dispare garanţia de 50 de bani! Schimbare majoră la punctele de reciclare, ce se întâmplă cu sistemul SGR
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
Cât costă să devii pilot în România. Salariul poate ajunge la 100.000 de euro pe an
Cât costă să devii pilot în România. Salariul poate ajunge la 100.000 de euro pe an
Ceva CIUDAT se întâmplă cu Soarele! Este nemaivăzut de 100 de ani
Ceva CIUDAT se întâmplă cu Soarele! Este nemaivăzut de 100 de ani
Cele două afaceri cu care fiica lui Adrian Ilie vrea să dea lovitura: Din Spania am preluat ideea
Cele două afaceri cu care fiica lui Adrian Ilie vrea să dea lovitura: Din Spania am preluat ideea
Catinca Roman, prima reacție după ce s-a aflat că fiica ei a DISTRUS două apartamente: 'S-au întâmplat niște lucruri...'
Catinca Roman, prima reacție după ce s-a aflat că fiica ei a DISTRUS două apartamente: 'S-au întâmplat niște lucruri...'
Am mai pierdut o stea! S-a stins un adevărat înger cu voce de aur. Îi vom păstra toate melodiile lângă inimă
Am mai pierdut o stea! S-a stins un adevărat înger cu voce de aur. Îi vom păstra toate melodiile lângă…
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară:
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului…
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Este obligatorie semnalizarea în sensul giratoriu?
Este obligatorie semnalizarea în sensul giratoriu?
Vedeta care a pozat așa alături de nepoțică. La 61 de ani, multe femei se pensionează, dar ea refuză să îmbătrânească. Te-ai prins despre cine e vorba?
Vedeta care a pozat așa alături de nepoțică. La 61 de ani, multe femei se pensionează, dar ea refuză să…
×