Cum s-a filmat Mădălina Ghenea cu Grigor Dimitrov în ipostaze tandre! Imaginile au fost făcute publice | VIDEO
Mădălina Ghenea s-a filmat în brațele lui Grigor Dimitrov (32 de ani – 26 ATP), în ipostaze tandre, în timp ce stăteau pe o bancă din Londra și așteptau autobuzul. Ulterior, fotomodelul român a încărcat clipul pe rețelele de socializare și a făcut furori. Tenismenul bulgar nu a rezistat și l-a distribuit și el.
Cum s-a filmat Mădălina Ghenea cu Grigor Dimitrov în ipostaze tandre! Imaginile au fost făcute publice | VIDEO
Mădălina Ghenea și Grigor Dimitru formează un cuplu, în mod oficial, de pe data de 24 mai. După câteva săptămâni în care fotomodelul român a fost prezent în tribune la meciurile de tenis ale bulgarului și presa internațională a speculat că între cei doi s-ar fi înfiripat o poveste de dragoste, aceștia au ales să rupă tăcerea și au făcut marele anunț.
„Tu și eu! Tu faci imposibilul posibil!”, a scris Mădălina Ghenea la un Insta Story în care l-a etichetat pe Grigor Dimitrov.
Răspunsul numărului 26 ATP a venit imediat:
„Magia plutește în aer când sunt cu tine, Mădălina Ghenea”, a scris Grigor Dimitrov, pe pagina sa oficială de Instagram.
Relația dintre cei doi a continuat să fie una extrem de strânsă, iar la Roland Garros 2023, Mădălina Ghenea a avut o apariție fermecătoare în tribune, de unde și-a susținut iubitul.
După Roma, Madrid, Geneva și Roland Garros, românca este acum pregătită să îi facă galerie lui Dimitrov și la Wimbledon 2023, cel de-al treilea Grand Slam al anului, care se va disputa în intervalul 3 – 16 iulie.
Dimitrov și Ghenea au ajuns deja la Londra, iar bulgarul a dorit să îi prezinte româncei împrejurimile de la All England Club. Cei doi s-au filmat în ipostaze tandre într-o stație de autobuz, iar clipul a ajuns pe rețelele de socializare:
„Prima vizită la Wimbledon cu @madalinaghenea”, a postat Dimitrov la Insta Story, clipul fiind distribuit si de Mădălina.
De partea cealaltă, Ghenea a distribuit filmarea și a adăugat:
„Așteptăm autobuzul la Wimbledon, în stație. Acest bărbat…”.
După ce și-a oficializat relația cu Mădălina Ghenea, Grigor Dimitrov a mai luat o decizie importantă
La Roland Garros 2023, unde a fost susținut îndeaproape de Mădălina Ghenea, Grigor Dimitrov a bifat o premieră pentru cariera sa. Timp de 15 ani, starul tenisului bulgar a evoluat în competiții sub imaginea Nike, acesta fiind și sponsorul său principal. Însă, la Paris, Dimitrov a surprins pe toată lumea și s-a afișat în hanele unui alt brand.
Grigor Dimitrov a rupt colaborarea cu Nike și în prezent reprezintă brandul Lacoste.
„Un parteneriat început cu stil! Grigor Dimitrov a reușit o victorie în minimum de seturi la Paris! Bine ai venit în familie!”, au transmis cei de la Lacoste pe contul oficial de Twitter, după victoria reușită de Grigor la debutul în turneul de la Roland Garros, 6-0, 6-3, 6-2 cu Timofey Skatov (Kazahstan, 147 ATP).