Cum s-a schimbat viața Vlăduței Lupău și a fostului fotbalist Adi Rus, după ce cântăreața a aflat că va fi mamă a doua oară!
Vlăduța Lupău și Adi Rus sunt căsătoriți de patru ani. Cei doi au un fiu, iar acum artista a anunțat că e însărcinată cu al doilea copil al cuplului.
Vlăduța Lupău, 33 de ani, și Adi Rus, 30 de ani, și-au oficializat relația în 2019 și de doi ani sunt părinții micuțului Iair.
Vlăduța Lupău și Adi Rus vor fi din nou părinți
Vedeta a povestit pentru revista Viva cum e viața de familie. „El este extrem de familist de când îl cunosc, după ce a venit Iair a devenit obsedat de familist, deci nu cred că se poate mai mult! E foarte atent și responsabil cu noi cu toți”, a declarat cântăreața.
Cum a reacționat Iair când a aflat că va mai avea un frate sau o soră. „Aici să știi că a fost specială reacția lui datorită faptului că este extrem de mic. Avea, practic, 1 an și 2 luni când i-am spus că mama are un bebe în burtică. Se uita, punea mâna și râdea, ceea ce îmi confirmă că a înțeles și mereu zicea „Mama bebe. Cumva, câtorva persoane mai apropiate din familie el le-a dat vestea” a mai declarat artista.
Vlăduța Lupău și Adrian Rus, fost fotbalist la CFR Cluj, sunt părinții lui Iair Rus Lupău, născut la data de 6 august 2022.
„Iair acum deja a înțeles că vine un frățior, un bebe, și îl pupă, seara, când spunem rugăciunile. Mereu zicem și ca Doamne-Doamne să aibă grijă de bebe și, după ce ne dăm pupicii de noapte bună, el singur vine să pupe burtica, fără să-i fi zis niciodată. Mă bucură tare când îl văd, daaaar, așa cum îl pupă, de fiecare dată zice „Bebe nanana, adică să-l batem. (râde) Știu că o să fie o trecere, cred, dificilă, dar eu sper să înțeleagă și să-l iubească, iar noi o să avem grijă să nu-i oferim momente în care să fie gelos. El nu trebuie să simtă nicio diferență de afecțiune, și atunci, cred eu, totul va decurge normal”, a anunțat Vlăduța Lupău.
Adi Rus a fost portar la CFR Cluj și are trei titluri câștigate. S-a retras și acum are mai multe afaceri. „Îmi era foarte simpatică și zâmbetul mi-a plăcut cel mai mult la ea. Dacă nu făceam eu primul pas, poate eram tot în aceeași relație de prietenie” povestea fostul jucător despre cum a început relația cu cântăreața.
Foto: Facebook.com/vladutalupau