Cumnata lui Michael Schumacher, cont pe site-urile destinate adulților! La 46 de ani, Cora Schumacher a decis să își arate trupul: „După ce am apărut în Playboy, de ce nu aș arăta poze topless?” | GALERIE FOTO
Cumnata lui Michael Schumacher a decis să își facă un cont pe site-urile destinate adulților. La 46 de ani, Cora Schumacher vrea să își arate corpul publicului larg și spune că nu se simte deloc stânjenită de decizia pe care a luat-o, mai ales că în trecut a apărut și în celebra revistă Playboy.
Cumnata lui Michael Schumacher, decizie bombă: și-a făcut cont pe site-urile destinate adulților! La 46 de ani, Cora Schumacher vrea să își arate trupul
Cora Schumacher este celebră în Germania, unde s-a făcut remarcată ca model, actriță, șofer de curse și prezentatoare de televiziune. De asemenea, căsnicia pe care a avut-o cu fratele lui Michael Schumacher, Ralf, și el fost pilot în Formula 1, a ajutat-o să ajungă și mai ușor în lumina reflectoarelor.
Cora și Ralf Schumacher au fost căsătoriți timp de aproximativ 14 ani, în intervalul 2001 – 2015 și au împreună un băiat, David, care urmează să împlinească 22 de ani peste doar câteva zile.
Ajunsă la 46 de ani, fosta cumnată a lui Michael Schumacher este gata să scape definitiv de orice inhibiții, iar pentru a face asta și-a creat un cont pe platforma Only Fans, care e destinată exclusiv adulților și pe care se postează conținut intim.
Cora spune că dorește să creeze conținut cât se poate de des și nu are nimic împotrivă atunci când vine vorba despre a împărtăși fotografii cu ea topless:
„Unii oameni sunt supărați pe tine pentru că nu suferi așa cum se așteaptă ei. Fie ca Dumnezeu să-i dezamăgească în continuare. Pagina mea va fi semnificativă, dar va rămâne cu siguranță estetică. Îmi iubesc corpul și de ce nu aș putea să împărtășesc asta cu ceilalți? Asta nu ar trebui să fie o problemă de când cu Playboy.
Am 46 de ani și mă simt foarte bine în pielea mea. De ce nu aș putea să împărtășesc o fotografie topless sau două cu publicul”, a declarat Cora Schumacher, într-un interviu pe care l-a acordat pentru Bild.
„Bărbații sunt în mod constant topless. De ce este interzis pentru femei?”
Prețul unui abonament lunar pentru cei care doresc să o vadă pe Cora Schumacher în ipostaze intime este de 25.99 dolari. În descrierea paginii pe care și-a făcut-o fosta soție a lui Ralf Schumacher, aceasta punctează:
„Hei, aici este Cora Schumacher! Aici și numai aici puteți să-mi vedeți latura mea privată și să participați exclusiv la viața mea. Doar aici puteți vedea un astfel de conținut privat. Sunt bucuroasă să vă răspund la întrebări și aștept cu nerăbdare să îmi scrieți.
Bărbații sunt în mod constant topless, pe toate rețelele. Acest lucru este, de asemenea, foarte sugestiv din punct de vedere sexual, cel puțin pentru mine, dar aceste fotografii nu sunt cenzurate! De ce merge pentru bărbați și este interzis pentru femei?”, se arată pe pagina pe care Cora Schumacher și-a făcut-o pe platforma destinată adulților.