Jannik Sinner și Anna Kalinskaya sunt protagoniștii unei telenovele în adevăratul sens al cuvântului. Cele mai recente informații indică faptul că formează în continuare un cuplu.
Vorbim despre o întâlnire cu totul și cu totul specială, care a avut loc la Dubai. Liderul ierarhiei ATP se află acolo pentru antrenamentele de dinaintea noului sezon.
De o bună perioadă de timp, în spațiul public s-au vehiculat nenumărate scenarii cu privire la Jannik Sinner și Anna Kalinskaya. Fanii chiar au crezut că și-au spus adio, cu atât mai mult cu cât fosta lui iubită, Maria Braccini, s-a aflat în lojă la meciul cu Taylor Fritz din finala Turneului Campionilor.
La Dubai, însă, italianul s-a întâlnit cu Nikolay Kalinsky, nimeni altul decât fratele frumoasei rusoaice. Acesta era împreună cu soția și cei doi copii, iar fotografiile postate pe rețelele de socializare nu au făcut altceva decât să alimenteze zvonurile privind o împăcare.
Nu cu mult timp în urmă, un alt aspect i-a surprins pe admiratori. În ziua în care iubita sa a împlinit 26 de ani, Sinner a ținut să-i facă o vizită la Miami. Cei doi au încercat să păstreze secretul, dar presa internațională a aflat.
La fel ca în viața sentimentală, asupra situației lui Jannik Sinner după declanșarea cazului de dopaj planează misterul. ITIA a considerat că nu se impune o suspendare, dar WADA nu pare dispusă să-l lase să scape atât de ușor.
„Decizia oficială a arătat că Sinner nu a fost vinovat în vreun fel. Poziția noastră este însă că există o anumită responsabilitate pe care sportivul o poartă, în relație cu echipa sa. Acesta va fi aspectul legal care va fi dezbătut, înainte de TAS. Nu chestionăm faptul că rezultatul pozitiv ar fi putut apărea în urma contaminării, dar credem că aplicarea legilor nu corespunde acestui caz legal”, a transmis directorul general al acesteia, Olivier Niggli.
„Decizia oficială a arătat că Sinner nu a fost vinovat în vreun fel. Poziția noastră este însă că există o anumită responsabilitate pe care sportivul o poartă, în relație cu echipa sa.
Acesta va fi aspectul legal care va fi dezbătut, înainte de TAS. Nu chestionăm faptul că rezultatul pozitiv ar fi putut apărea în urma contaminării, dar credem că aplicarea legilor nu corespunde acestui caz legal”, a transmis directorul general al acesteia, Olivier Niggli.
De asemenea, figurile importante din lumea tenisului au comentat pe seama numărului tot mai mare de jucători testați pozitiv cu substanțe interzise. Cea mai dură reacție i-a aparținut fostului lider ATP, Yevgeny Kafelnikov, care a militat pentru suspendarea pe viață în astfel de situații.
„Uneori mă întreb… de ce naiba nu am folosit steroizi în toată cariera mea? Poate aș fi jucat mai mult decât 170 de meciuri pe an, poate 300? Ar trebui să primească interdicție pe viață orice jucător care este prins cu substanțe interzise! Fără scuze și fără toleranță, indiferent cine ar fi. Partea tristă este că tinerii și viitorii jucători (12-16 ani) se uită la idolii lor și cred că poate fi normal să folosească steroizi în viitor și să scape de acest lucru! Jucătorii actuali dau un exemplu prost noii generații”, a spus rusul.
„Uneori mă întreb… de ce naiba nu am folosit steroizi în toată cariera mea? Poate aș fi jucat mai mult decât 170 de meciuri pe an, poate 300? Ar trebui să primească interdicție pe viață orice jucător care este prins cu substanțe interzise! Fără scuze și fără toleranță, indiferent cine ar fi.
Partea tristă este că tinerii și viitorii jucători (12-16 ani) se uită la idolii lor și cred că poate fi normal să folosească steroizi în viitor și să scape de acest lucru! Jucătorii actuali dau un exemplu prost noii generații”, a spus rusul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER