Cuscrii lui Gică Hagi au luat atitudine înainte de nunta lui Ianis Hagi cu fiica lor! Mesajele socrilor fotbalistului de la Rangers
Ianis Hagi se însoară duminică după-amiază, iar cuscrii lui Gică Hagi au avut de transmis un mesaj special mirilor.
Duminică, 14 iulie, are loc un eveniment important în familia Hagi. Ianis Hagi se căsătorește religios cu Elena Tănase, după ce cununia civilă a avut loc în prima zi a Crăciunului trecut. Părinții Elenei le-au transmis celor doi tineri urări de bine, cu câteva ore înainte de cununia religioasă.
Cuscrii lui Gică Hagi, mesaj special pentru Ianis și Elena: „Să muncească, ştiu că sunt amândoi perfecţionişti!”
Ianis Hagi se pregătește să își „pună pirostriile”, așa că se anunță petrecere mare în familia lui Gică Hagi. Cuscrii fostului mare internațional sunt extrem de bucuroși pentru cei doi miri și le-au transmis să fie fericiți și să aibă grijă unul de altul. Socrul mic le-a urat și să muncească fiindcă amândoi sunt perfecționiști.
„Să fie fericiţi toată viaţa, cum sunt acum. Să aibă grijă unul de altul şi tot ce îşi doresc ei să li se împlinească”, a transmis de Liliana Tănase, mama Elenei.
„Să fie bucuroşi, să fie fericiţi, să muncească, ştiu că sunt amândoi perfecţionişti!”, a fost mesajul oferit de Constantin Tănase, potrivit as.ro.
La fastuosul eveniment de duminică vor lua parte aproximativ 500 de invitați. Invitați de marcă din lumea sportului vor fi alături de Ianis Hagi într-una din cele mai importante zile din viața sa. Nași vor fi Andreea și Costel Nacidis, un afacerist din Constanța, fiu al lui Tănase Naciadis, nașul lui Gică Hagi.
Cine sunt socrii lui Ianis Hagi, Constantin și Liliana Tănase
Constantin Tănase este un om de afaceri care a făcut investiții masive în agricultură și construcții. Bărbatul, născut în 1967, face parte din patru societăți comerciale și deține alte două societăți din domeniul zootehnic și agricol ce își desfășoară activitatea în satul Peștera din județul Constanța. Liliana Tănase face parte din firmele la care este acționar soțul său.
Înaintea cununiei religioase a avut loc o petrecere cu peste 400 de invitați. Ianis și Elena și-au unit destinele anul trecut, iar acum vor oficializa și religios în fața a peste 500 de persoane. Nunta îl va costa pe fotbalistul român nu mai puțin de 200.000 de euro. Cei doi tineri vor cheltui din darul primit la cununia civilă de anul trecut, atunci când totalul darului a depășit 300.000 de euro.
Cununia religiosă va avea loc la Biserica Sfântul Visarion din Capitală, la ora 15:00, unde vor fi însoțiți de nașii lor, Costel și Andreea Naciadis.