Dacă nici Mitică Dragomir nu are soluții pentru orice, atunci cine? Fostul șef de la LPF știe cum se rezolvă problema urșilor care cerșesc mâncare pe Transfăgărășan și care apoi atacă oamenii: „Țară de nebuni”

Dumitru Dragomir, fostul președinte de la Liga Profesionistă de Fotbal, a venit cu soluția salvatoare la problemele uriaşe provocate de urşi în România, acolo unde, de curând, o tânără a fost ucisă de un astfel de animal sălbatic în zona Jepii Mici.

Mitică Dragomir se declară un mare iubitor de animale și nu ar fi niciodata de acord ca acestea să fie masacrate de autorități, așa cum își doresc politicienii țării, și vine cu varianta relocării urșilor într-un uriaș parc național.

Nea Mitică Dragomir are soluția pentru problema urșilor din România

Fostul șef de la LPF știe care este rezolvarea la problema urșilor care cerșesc mâncare pe toate drumurile montane și care apoi atacă oamenii. Soluția nu este eliminarea lor prin împușcare, așa cum au de gând politicienii țării. Dragomir este de părere că toți urșii trebuie să fie capturați și relocați într-un imens parc național, acolo unde ar putea trăi liniștiți și nu ar mai deranja pe nimeni.

„Trăim într-o țară foarte veselă. Dacă vine un hoț peste noi în casă și îl împușcăm nu pățim nimic. Dacă vine un urs peste noi în casă și ne omoară, și îl omorâm, ne bagă la pușcărie. Băi frate, țară de nebuni. Ai înțeles ce spun? Dacă vine hoțul în casă și-l împușc, nu pățesc nimic. Dacă vine ursul în casă și-l împușc, mă duc la pușcărie.

Nu, îi dai cu înjecție de aia de îi adormi, îi aduni, în parc închis. Vine lumea și îi vede. A că mai lași o parte care sunt sălbatici și nu intră în sate”, a declarat Dumitru Dragomir la Fanatik.

„Oracolul de la Bălcești” critică inconștiența oamenilor

Fostul conducător din fotbalul românesc a rămas total uimit de prezența a numeroase exemplare de urși pe Transfăgărășan, acolo unde, de la un capăt la altul al celebrului drum, a văzut cel puțin 25 de urși de toate mărimile.

Totodată, „Corleone” critică inconștiența oamenilor care hrănesc aceste animale sălbatice și nu își dau seama la ce riscuri majore se expun.

„Ați văzut ce e pe Transfăgărășan. Eu nu văzusem, la 2-300 metri era un urs și în jurul ursului 20 persoane. Le dădea mâncare. Și oamenii sunt inconștienți. Și-o caută. De la cap la coadă vezi cel puțin 25 de urși, să vezi ursoaică cu pui pe mijlocul drumului.

Stau mașinile la coadă. Dacă te duci vineri, mii de mașini. O frumusețe, unicat în lume”, a conchis Dumitru Dragomir pentru sursa de mai sus.

Țara noastră ar avea momentan peste 8.000 de urși și se pare că mai multe sute dintre aceste exemplare, cele foarte agresive și cele care coboară sistematic în localități, urmează să fie împușcate.

 

 

Publicat: 16 07. 2024, 18:16