Dan Cristian Popescu, reacție la ofensa adusă lui Cornel Dinu: “Superficialitate specifică PMB”

Primăria Municipiului București a reușit o nouă gafă de proporții. Într-un document oficial, semnat de doamna primar Gabriela Firea, legenda dinamovistă Cornel Dinu este trecută în tabăra rivalilor istorici și numit antrenor al clubului Steaua București.

Gafa i-a inflamat foarte tare pe dinamoviști, care au considerat gestul o ofensă adusă fostului mare jucător. Unul dintre edilii locali, ce este cunoscut pentru pasiunea sa pentru Dinamo, viceprimarul sectorului 2, Dan Cristian Popescu a fost printre cei care au criticat lipsa de profesionalism a celor de la PMB:

“Nu pot să spun că mă uimește situația. Există o lipsă de profesionalism și preocupare a primăriei condusă de Gabriela Firea. Pur și simplu sunt oameni care nu se pricep la sport. Am văzut și în cazul Euro 2020, unde am întâmpinat foarte multe greutăți din partea celor de la PMB. (…)

Teatrul de vara din Parcul Național e un alt exemplu. Ne-a fost luat de PMB pentru Euro 2020 și apoi, după ce nu au știut ce să facă cu el, ni l-au dat înapoi, în paragină. (…) Nu mă miră că au tratat astfel o legendă cum e Cornel Dinu, așa e tratat sportul în general la PMB, cu superficialitate și lipsa de interes. (…)

În sectorul 2 am avut curând o intitiva similară. Am cerut PMB să ne ajute să redenumim parcul Murgescu, în parcul “Ion Pârcălab”. Nu a fost ușor, dar am reușit în cele din urmă, Am făcut-o însă fără să ne lăudăm. E un gest de normalitate să îți arăți prețuirea pentru valorile sportive”, a reacționat imediat la aflarea gafei PMB, viceprimarul PNL al sectorului 2, Dan Cristian Popescu.

Publicat: 12 11. 2019, 16:53
Actualizat: 12 11. 2019, 17:00