Dan Șucu, patronul de la Rapid, a anunțat că și-a început cariera în afaceri după ce și-a vândut casa.
Acționarul principal de la Rapid, Dan Șucu, este unul dintre cei mai înstăriți patroni din Superliga. El este un cunoscut om de afaceri, pe care le-a început în urmă cu trei decenii. La acea vreme, Dan Șucu a fost nevoit să își vândă casa pentru a începe primul business, în schimbul căreia a primit 50.000 de euro.
Omul de afaceri din fruntea clubului de lângă Podul Grant a predat o adevărată lecție de afaceri, subliniind că modul în care sunt folosiți banii este mult mai important decât numărul acestora.
„Banul valorează în funcție de eficiența lui. Nu banul contează, ci eficiența banului. Ce puteai face în ’90 cu un milion, probabil că poți face acum cam cu 20. Depinde în mâna cui este banul respectiv. Cât de organizat este, cât de ambițios, de tenace, câtă competență are. Banii din mâna unui om competent sunt mult mai valoroși.
În 1993, am început afacerea cu 50.000 de dolari, vânzându-mi casa. Acum 30 de ani și o săptămână am început. A urmat toată dezvoltarea. Să discut de un milion în anii 90-93, e un vis.
Cele mai mari insuccese au venit când am avut mai mulți bani decât am fost în stare să manageriez. Fiecare are o limită. Am început cu un magazin închiriat într-un complex comercial. Acum, aceeași oportunitate ar fi de 20 de ori mai scumpă, probabil.
Dar, ar fi nevoie și de o pricepere de 10 ori mai mare. Atunci, puteai să faci greșeli, să înveți din greșelile tale și să adaptezi oferta ta și ceea ce aveai de făcut economic astfel încât să ai un rezultat corect. Competiția este astăzi mult mai dură. Trebuie să încerci mereu ceva nou, să vii cu ceva nou”, a declarat Dan Șucu, în cadrul podcast-ului Fain & Simplu.
Dan Șucu s-a implicat la Rapid de anul trecut, iar în această vară a devenit acționar majoritar, Victor Angelescu trecând în plan secund în ceea ce privește finanțarea echipei.
„FC RAPID A DUBLAT CAPITALUL SOCIAL, LA 50 DE MILIOANE DE LEI
Acționarii clubului FC Rapid au decis astăzi majorarea capitalului social și, implicit, a investiției, cu încă 24 de milioane lei. Urmare a acestei decizii, valoarea totală a capitalului social este de 50 de milioane lei.
Contribuțiile la această majorare vor fi în cote diferite, astfel încât noua structură a acționariatului este următoarea: Dan Șucu va deține 70% din acțiuni, iar Victor Angelescu, 30%”, a transmis Rapid, prin intermediul unui comunicat.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER